Tenis: Ons Jabeur donează câştigurile sale de la Turneul Campioanelor pentru ajutorarea copiilor palestinieni

Data:

Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur, dublă finalistă la Wimbledon (2022, 2023), a anunţat că donează o parte din câştigurile obţinute la Turneul Campioanelor de la Cancun (Mexic) pentru ajutorarea copiilor palestinieni, afectaţi de războiul dintre Israel şi Hamas, informează AFP, scrie Agerpres.

Victorioasă în faţa cehoaicei Marketa Vondrousova (6-4, 6-3), miercuri, în faza grupelor turneului care reuneşte cele mai bune jucătoare din circuitul feminin la finalul sezonului, Jabeur a fost foarte emoţionată la interviul acordat pe teren la finalul meciului.

„Este foarte greu să vezi copii, bebeluşi murind în fiecare zi. Îmi frânge inima. Aşa că am decis să donez o parte din premiul meu pentru a-i ajuta pe palestinieni”, a spus ea.

„Nu pot fi fericită de această victorie cu tot ceea ce se întâmplă. Îmi pare rău, suntem aici pentru tenis, dar este atât de frustrant… Nu este un mesaj politic, doar unul uman, vreau pace în lume, atâta tot”, a adăugat Ons Jabeur (29 de ani), o mare vedetă în Tunisia şi prima jucătoare din lumea arabă care a atins acest nivel în tenis.

„Am decis să donez premiul meu în bani pentru a-i ajuta pe copiii palestinieni”, a precizat ulterior tunisianca pe reţelele de socializare.

Pe 7 octombrie, comandourile Hamas s-au infiltrat în sudul Israelului din Fâşia Gaza, efectuând un atac sângeros împotriva civililor, de o amploare şi o violenţă nemaivăzute de la crearea statului Israel, în 1948. Drept represalii, Israelul a declarat război pentru distrugerea Hamas, bombardând fără încetare Fâşia Gaza.

Potrivit autorităţilor israeliene, cel puţin 1.400 de persoane au fost ucise în Israel de la începutul războiului, majoritatea civili şi cei mai mulţi dintre ei în ziua atacului Hamas.

În Fâşia Gaza, aproape 8.000 de oameni, inclusiv 3.648 de copii, au fost ucişi începând din 7 octombrie în bombardamentele israeliene, conform Hamas.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor şi solicită găsirea unui loc pentru...

Arina Sabalenka a acces în turul al doilea la Wimbledon

Belarusa Arina Sabalenka, numărul 1 mondial al tenisului feminin, a acces luni în turul al doilea al turneului...

Daniil Medvedev, eliminat de francezul Benjamin Bonzi în primul tur la Wimbledon

Tenismanul rus Daniil Medvedev, fost număr 1 mondial, a fost eliminat de francezul Benjamin Bonzi după patru seturi,...

Circuitul Montmelo de Valles a fost ales gazdă a primelor teste de F1 în 2026

Circuitul Barcelona-Catalonia din Montmello del Valles a fost ales pentru a găzdui primele teste dinaintea sezonului 2026 de...