Tenis: Nadal, aşteptat să poată concura la turneul de la Monte Carlo (ATP)

Data:

Rafael Nadal este aşteptat să participe la turneul ATP de la Monte Carlo (7-14 aprilie), înainte de o eventuală prezenţă la Roland Garros în iunie, au anunţat organizatorii, marţi, scrie AFP, conform Agerpres.

„Nu ştii niciodată ce va face, dar l-am văzut antrenându-se cu staff-ul său pe un teren privat la Larry Ellison (miliardarul american, proprietar al turneului de la Indian Wells de unde Nadal s-a retras înainte de a intra în competiţie). Am avut impresia că aud o fiară. El loveşte mingea ca niciodată înainte”, a declarat directorul turneului monegasc, David Massey, marţi, la Paris, în timpul prezentării primului turneu Masters 1000 pe zgură din sezonul 2024.

„Nadal a simţit disconfort aşa că i-a fost frică şi a preferat să nu joace la Indian Wells, dar examenele medicale pe care le-a susţinut ulterior nu au arătat nimic”, a asigurat Massey.

După ce a ajuns pe locul 652 în clasamentul ATP în această săptămână, spaniolul cu 22 de titluri de Grand Slam a folosit un clasament protejat (locul 9) pentru a intra pe tabloul principal de la Monte Carlo. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbaliştii Rodri şi Bonmati, printre laureaţii Premiilor pentru Sport din Spania

Fotbaliştii Rodrigo Hernandez şi Aitana Bonmatí au fost recunoscuţi joi drept cei mai buni sportivi ai anului 2023...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Nu va fi o partidă uşoară cu Unirea, îşi merită punctele din clasament

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, se aşteaptă la o partidă dificilă cu Unirea Slobozia, în etapa a...

F1: După ce a avut alergie la cai, Hamilton anunţă că are un nou hobby, călăria

Britanicul Lewis Hamilton, pilotul echipei de Formula 1 Ferrari, a declarat, recent, că după ce a călărit pentru...

Chelsea, privată de Cole Palmer încă şase săptămâni, a anunţat Enzo Maresca

Echipa engleză de fotbal Chelsea nu va putea conta pe starul Cole Palmer pentru o perioadă de încă...