Tenis: Jaquelin Cristian, debut cu dreptul în calificări la Roma

Data:

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a învins-o pe americanca Hailey Baptiste cu 4-6, 7-5, 6-3, luni, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, scrie Agerpres.

Jaqueline Cristian (25 ani, 68 WTA), principala favorită a tabloului preliminar, s-a impus după două ore şi 33 de minute.

Baptiste (22 ani, 106 WTA) câştigase primul său meci direct cu românca, în 2021, în calificări la Berlin, cu 6-3, 6-1.

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 8.030 de euro şi 20 de puncte WTA, iar în turul final al calificărilor o va înfrunta pe franţuzoaica de origine rusă Varvara Gracheva (23 ani, 88 WTA). Gracheva a câştigat ambele confruntări directe cu Jaqueline Cristian, cu 6-4, 6-2, în 2019, în finala de la Chiasso, şi cu 6-2, 6-1 în primul tur la Bad Homburg.

Pe tabloul principal de află alte trei românce, Sorana Cîrstea, care va juca direct în turul secund cu învingătoarea dintre americanca Taylor Townsend şi o adversară venită din calificări, Ana Bogdan, care o va înfrunta în primul tur pe canadianca Leylah Fernandez, şi Irina Begu, care va primi în primul tur replica unei jucătoare venite din calificări.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...