Tenis: Iga Swiatek, calificată în premieră în sferturile de finală la Wimbledon

Data:

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul unu mondial, s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, învingând-o în trei seturi, 6-7 (4/7), 7-6 (7/2), 6-3, pe elveţianca Belinda Bencic, campioana olimpică en titre, scrie Agerpres.

Swiatek (22 de ani) a cucerit trofeul la Roland Garros (2020, 2022 şi 2023) şi US Open (2022), dar nu a trecut niciodată până acum de optimile de finală la All England Club.

Poloneza a salvat două mingi de meci în setul secund, obţinând a 14-a sa victorie consecutivă. Ea este cea mai tânără jucătoare care atinge sferturile de finală în toate cele patru turnee de Grand Slam după rusoaica Svetlana Kuzneţova.

Iga Swiatek o va înfrunta pentru un loc în semifinale pe ucraineanca Elina Svitolina (locul 76 WTA), care a dispus la rândul ei, cu 2-6, 6-4, 7-6 (11/9) de belarusa Victoria Azarenka. Cele două jucătoare nu şi-au dat mâna la finalul jocului, evitându-se reciproc.

Svitolina şi Swiatek s-au mai întâlnit o singură dată până acum, în 2021 la Roma, pe zgură, poloneza reuşind să se impună în două seturi.

Celălalt sfert de finală din partea superioară a tabloului de simplu feminin va opune, de asemenea, două jucătoare care nu au mai atins anterior această fază la Wimbledon: americanca Jessica Pegula (4 WTA) şi cehoaica Marketa Vondrousova (42 WTA)

Pegula a avut nevoie de doar 75 de minute pentru a trece cu 6-1, 6-3 de ucraineanca Lesia Ţurenko, în timp ce Vondrousova a câştigat în trei seturi duelul cu compatrioata sa Marie Bouzkova: 2-6, 6-4, 6-3.

Rezultate înregistrate duminică la Wimbledon:
Turul 3
Mirra Andreeva (Rusia) – Anastasia Potapova (Rusia/N.22) 6-2, 7-5

Optimi de finală:
Iga Swiatek (Polonia/N.1) – Belinda Bencic (Elveţia/N.14) 6-7 (4/7), 7-6 (7/2), 6-3
Elina Svitolina (Ucraina) – Victoria Azarenka (Belarus/N.19) 2-6, 6-4, 7-6 (11/9)
Jessica Pegula (SUA/N.4) – Lesia Ţurenko (Ucraina) 6-1, 6-3
Marketa Vondrousova (Cehia) – Marie Bouzkova (Cehia/N.32) 2-6, 6-4, 6-3
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...