Tenis: Grecia conduce România cu 2-0 în Cupa Davis, după înfrângerea surprinzătoare a lui Nicholas Ionel

Data:

Echipa masculină de tenis a Greciei conduce formaţia României cu 2-0, sâmbătă, la Atena, după ce Nicholas David Ionel a fost învins surprinzător de Aristotelis Thanos, cu 4-6, 6-3, 6-2, sâmbătă seara, în play-off-ul pentru Grupa Mondială I a Cupei Davis, scrie Agerpres.

Nicholas David Ionel (21 ani, 265 ATP) a jucat slab şi a pierdut după două ore şi 17 minute în faţa unui cvasiamator, Aristotelis Thanos (22 ani), aflat pe 1.433 în clasamentul mondial, astfel că echipa României este practic învinsă după prima zi.

Cea mai bună rachetă a României a făcut un prim set decent, câştigând cu 6-4, dar apoi a evoluat tot mai slab, cu foarte multe erori, astfel că Thanos a reuşit să egaleze situaţia la seturi, câştigându-l pe al doilea cu 6-3. Ionel nu s-a regăsit nici în decisiv, în care grecul a dominat clar şi s-a impus cu 6-2, deşi a comis 8 duble greşeli în acest meci.

În primul meci de simplu, Stefanos Tsitsipas (25 ani, 10 ATP) l-a învins pe Marius Copil (33 ani, 283 ATP) cu 6-3, 6-4.

Ziua de duminică va începe cu meciul de dublu (12:00), care va opune perechea alcătuită din Marius Copil (815 ATP la dublu) şi Victor Vlad Cornea (30 ani, 68 ATP la dublu) şi fraţii Petros Tsitsipas (23 ani, 107 ATP la dublu) şi Stefanos Tsitsipas (125 ATP la dublu).

În treilea meci de simplu se vor înfrunta Stefanos Tsitsipas şi Nicholas David Ionel, o premieră. Ultimul meci de simplu îi va opune pe Copil şi Thanos, care nu s-au mai întâlnit până acum.

Meciurile au loc pe suprafaţă hard, în Liossia Olympic Sports Hall din Atena.

Căpitanul nejucător Gabriel Trifu îi mai are la dispoziţie pe Cezar Creţu (22 de ani, 359 ATP la simplu) şi pe Luca Preda (17 ani, 1.099 ATP).

Din echipa condusă de Dimitris Hatzinikolaou mai fac parte Alexandros Skorilas (23 ani, 75 ATP la simplu) şi Ioannis Xilas (22 ani, 1.286 ATP la simplu).

România şi Grecia s-au înfruntat de două ori în Cupa Davis, fiecare avânt câte o victorie. În 1933, Grecia a învins cu 4-1, la Atena, în turul al doilea al zonei Europa. România a câştigat în 1970, cu 5-0, la Bucureşti, în sferturile zonei Europa, victoriile fiind reuşite de Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Viorel Marcu, Sever Mureşan şi perechea Ilie Năstase/Ion Ţiriac.

În precedenta partidă, România a fost învinsă cu scorul de 3-1 de Taiwan în primul tur al Grupei Mondiale I a Cupei Davis, la Tenis Club Idu din Mamaia. Grecia a pierdut în aceeaşi fază în faţa Slovaciei cu 1-3, la Atena.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tricoul purtat de Andy Murray la ediţia din 2013 de la Wimbledon a fost scos la licitaţie

Tricoul purtat de tenismanul britanic Andy Murray cu ocazia triumfului său istoric la ediţia din 2013 de la...

Yann Sommer, portarul lui Inter Milano, este dorit de Galatasaray

Yann Sommer, portarul echipei italiene de fotbal Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, este dorit de Galatasaray Istanbul,...

Ar fi un vis devenit realitate să mai pot juca în tricoul naţionalei Franţei, spune Paul Pogba

"Revenirea la echipa naţională a Franţei ar fi, desigur, un vis devenit realitate şi un bonus pentru mine",...

‘Este de neconceput’, a reacţionat Cristiano Ronaldo după decesul compatriotului său Diogo Jota

"Este de neconceput", a reacţionat starul Cristiano Ronaldo la aflarea veştii privind moartea atacantului Diogo Jota, coechipierul său...