Tenis: Djokovic vrea să fie în formă la Roland Garros

Data:

Liderul mondial Novak Djokovic, care a ratat debutul său de sezon, pierzând în semifinale la Australian Open şi în al doilea său meci la Indian Wells, a declarat sâmbătă, în ajunul Mastersului 1.000 de la Monte Carlo, că „perioada cea mai importantă a anului este Roland Garros, Wimbledon, Jocurile Olimpice şi US Open”, relatează AFP, scrie Agerpres.

„Nu mă aştept la mare lucru, ţinând cont de felul în care am jucat până acum în acest sezon şi ultimele mele rezultate aici (nu a trecut de sferturi de la ultimul titlu din 2015). Deci, nu am mari obiective şi mă aflu aici pentru a-mi regla jocul pe zgură şi pentru a da tot ce am mai bun la Roland Garros. Acolo vreau să joc cel mai bun tenis al meu. Toate eventualele bune rezultate le voi avea aici şi la următoarele turnee înainte de Roland Garros vor fi un bonus”, a declarat jucătorul sârb, care va împlini 37 de ani pe 22 mai şi care nu a disputat decât două turnee pe suprafaţă dură până acum.

„După Roland Garros, ca şi turneu de Mare Şlem, Jocurile Olimpice au o prioritate în cariera mea, dar nu am reuşit niciodată să ajung în finală. Situaţia este un pic diferită acum. Este pentru prima oară când voi juca Jocurile Olimpice pe zgură şi sper să fiu pregătit pentru această bătălie. Să joc la Roland Garros mă va ajuta în pregătire, chiar dacă Wimbledonul între Roland Garros şi Jocurile Olimpice nu va fi un lucru ideal”, a mai spus el.

„Dar perioada cea mai importantă a anului este Roland-Garros, Wimbledon, Jocurile Olimpice şi US Open. În aceste trei luni eu îmi doresc să fiu pregătit mental şi fizic”, a mai spus Djokovic.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Clasamentul ATP – Nicio schimbare în top 10

Nicio schimbare nu s-a produs faţă de săptămâna trecută în primele zece poziţii ale clasamentului mondial al jucătorilor...

‘Inter Miami a arătat o imagine bună’, a afirmat Messi după înfrângerea cu PSG de la Mondial cluburilor

"Inter Miami a arătat o imagine bună", a afirmat, duminică, starul echipei din Major League Soccer, argentinianul Lionel...

Antonelli, sancţionat după ce l-a percutat pe Verstappen în Marele Premiu al Austriei

Pilotul italian Andrea Kimi Antonelli (Mercedes) a primit o penalizare de trei locuri pe următoarea grilă de start...

Chelsea va plăti 60 de milioane de lire sterline pentru brazilianul Pedro (Brighton)

Clubul englez de fotbal Chelsea a ajuns la un acord cu Brighton & Hove Albion pentru transferul atacantului...