Tenis: Directorul turneului Australian Open, încrezător că Rafael Nadal va juca la ediţia 2024

Data:

Directorul Australian Open, Craig Tiley, a declarat că rămâne încrezător că tenismanul spaniol Rafael Nadal va fi prezent la următoarea ediţie a turneului de Mare Şlem de la Antipozi, care va avea loc în luna ianuarie la Melbourne Park, în ciuda problemelor de sănătate cu care s-a confruntat în ultimii doi ani, informează Reuters, scrie Agerpres.

Nadal, în vârstă de 37 de ani, care a câştigat două dintre cele 22 de titluri de Grand Slam din palmaresul său la Melbourne, nu a mai disputat niciun meci oficial după ce abandonat în turul al doilea la ediţia din acest an a Openului australian, din cauza unei probleme la flexorul şoldului.

„Rafa s-a antrenat, îl urmăresc îndeaproape, probabil în fiecare zi, pentru că este o atracţie enormă pentru noi. Vrea să joace, evident că intenţionează să joace. Totul depinde de cum se va recupera. Sperăm ca săptămâna viitoare sau în următoarele două săptămâni să primim o confirmare precisă în acest sens. Sunt sigur că Rafa va fi aici, pentru că nu va dori să rateze ocazia de a repeta ceea ce a făcut în urmă cu doi ani”, a declarat Tiley.

În 2022, împotriva rusului Daniil Medvedev, Nadal a devenit primul jucător din Era Open care a revenit după două seturi pierdute în finală şi a câştigat trofeul la Australian Open.

Spaniolul şi-a exprimat dorinţa de a mai juca încă odată la Roland Garros, turneul său favorit, şi de a reprezenta Spania la Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor, înainte de a se retrage la finalul celui de-al 23-lea sezon din cariera sa.

Echipa sa nu a dezvăluit încă niciun plan legat de revenirea lui Nadal în competiţie, iar campionul iberic a declarat săptămâna trecută, la Barcelona, că nu ştie deocamdată când va putea juca din nou.

Craig Tiley a fost mai puţin optimist însă în legătură cu perspectiva ca australianul Nick Kyrgios să participe în ianuarie la Grand Slam-ul de la Melbourne.

Kyrgios, finalist la Wimbledon în 2022, s-a confruntat cu accidentări la genunchi şi la încheietura mâinii după forfait-ul său la ediţia trecută a Openului Australiei şi a disputat un singur meci în circuit de la Openul Japoniei din octombrie 2022.

„Am vorbit cu Nick şi, evident, vrea să facă tot ce este posibil pentru a avea cea mai bună şansă de a juca în ianuarie. Fie că va juca, fie că va face altceva, Nick va fi aici în ianuarie, iar să-l vedem jucând ar fi grozav. Dar trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt, iar el trebuie să se asigure că are grijă de sănătatea sa”, a mai spus directorul turneului Australian Open.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Cristiano Ronaldo, cel mai bine plătit sportiv al planetei

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de...

Fotbal: Inventatorul spray-ului pentru trasarea liniilor la loviturile libere câştigă procesul cu FIFA

Brazilianul care a inventat spray-ul pentru trasarea liniilor la loviturile libere a câştigat bătălia în justiţie cu FIFA,...

Ciclism: Fabio Jakobsen s-a retras din Turul Italiei după o căzătură

Sprinterul olandez Fabio Jakobsen, implicat miercuri într-o căzătură violentă, a anunţat joi că nu va lua startul în...

Fotbal: UEFA susţine Spania în vederea organizării CM 2030

Preşedintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Aleksander Ceferin, şi-a exprimat, joi, deplinul sprijin pentru Federaţia Spaniolă de Fotbal...