Tenis: Daniil Medvedev, campionul en titre, părăsește turneul de la Roma (ATP)

Data:

Tenismanul rus Daniil Medvedev, numărul patru mondial şi campionul en titre, a fost învins de americanul Tommy Paul, cu 6-1, 6-4, marţi, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.877.020 de euro.

Finalistul de la Australian Open a confirmat astfel în faţa americanului Paul (16 ATP), că zgura nu este suprafaţa sa favorită, după ce s-a oprit în optimi la Monte Carlo şi a fost nevoit să abandoneze în sferturile de finală al Madrid.

Turneul de la Roma a pierdut astfel cinci jucători din cei opt de top 10 mondial prezenţi, ceilalţi fiind sârbul Novak Djokovic (1), Andrei Rublev (6), Casper Ruud (7), Grigor Dimitrov (10).

Grecul Stefanos Tsitsipas, numărul opt mondial, l-a învins marţi, în optimi, pe australianul Alex De Minaur, cu un sec 6-1, 6-2, iar în sferturi va da peste chilianul Nicolas Jarry. Chile are doi reprezentanţi în sferturi, după ce Alejandro Tabilo, cel care a reuşit să-l elimine pe Djokovic în în turul al treilea, a trecut şi de Karen Hacianov, cu 7-6 (7/5), 7-6 (12/10), după ce rusul a ratat două mingi de set în tiebreak-ul actului secund.

Rezultatele înregistrate marţi în optimile de finală ale turneului de la Roma la simplu masculin:


Alejandro Tabilo (Chile/N.29) – Karen Hacianov (Rusia/N.16) 7-6 (7/5), 7-6 (12/10)
Zhizhen Zhang (China) – Thiago Monteiro (Brazilia) 7-6 (7/4), 6-3
Alexander Zverev (Germania/N.3) – Nuno Borges (Portugalia) 6-2, 7-5
Taylor Fritz (SUA/N.11) – Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.8) 6-2, 6-7 (11/13), 6-1
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.6) – Alex De Minaur (Australia/N.9) 6-1, 6-2
Nicolas Jarry (Chile/N.21) – Alexandre Muller (Franţa) 7-5, 6-3
Hubert Hurkacz (Polonia/N.7) – Sebastian Baez (Argentina/N.17) 5-7, 7-6 (7/4), 6-4
Tommy Paul (SUA/N.14) – Daniil Medvedev (Rusia/N.2) 6-1, 6-4


AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...