Tenis: Andy Murray, eliminat de Grigor Dimitrov în primul tur la Brisbane (ATP)

Data:

Britanicul Andy Murray, fost lider mondial al tenisului masculin, în vârstă de 36 de ani, a fost învins luni de alt veteran, Grigor Dimitrov, bulgarul în vârstă de 32 de ani impunându-se în trei seturi, 4-6, 7-5, 6-2, în primul tur al turneului ATP 250 din oraşul australian Brisbane, scrie Agerpres.

Murray, acum locul 42 ATP, a câştigat în 2012 şi 2013 acest turneu, notează EFE. Dimitrov, locul 14 ATP, favorit numărul 2 la mondial, va juca în runda următoare cu câştigătorul dintre australianul Li Tu şi germanul Daniel Altmaier.

Principalul favorit de la Brisbane, danezul Holger Rune, locul 8 ATP, a trecut cu destule emoţii luni de australianul Max Purcell (45 ATP), 4-6, 6-4, 6-2. În turul al doilea, Rune va primi replica rusului Aleksandr Şevcenko.

În turul al doilea a acces şi rusul Roman Safiulin (39 ATP), în dauna promiţătorului american Ben Shelton, 21 de ani, locul 17 ATP şi cap de serie numărul 3, de care a trecut cu 6-3, 6-7 (5/7), 6-3. Următorul adversar al lui Safiulin va fi australianul Alexei Popyrin.

Marţi va intra în acţiune spaniolul Rafael Nadal, absent din tenisul mondial de aproape un an din cauza unei accidentări. El îl va întâlni pe austriacul Dominic Thiem, venit din calificări.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola (Manchester City) spune că orice este posibil în lupta pentru titlu în Premier League

''Paisprezece meciuri în Premier League sunt o eternitate'', aşa că ''orice se poate întâmpla'' în cursa pentru titlu,...

Răzvan Burleanu – Starea medicală a lui Lucescu s-a îmbunătăţit, nu vorbesc despre variante de selecţioner

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, vineri, că starea de sănătate a selecţionerului Mircea Lucescu,...

JO 2026: Papa Leon le-a urat succes sportivilor de la Milano-Cortina

Papa Leon al XIV-lea a transmis vineri cele mai bune urări sportivilor care se pregătesc să concureze la...

Radu Drăguşin, inclus de Tottenham pe lista pentru Liga Campionilor

Fotbalistul român Radu Drăguşin a fost inclus de echipa engleză Tottenham Hotspur pe lista pentru Liga Campionilor, informează...