Tenis: Ana Bogdan, calificată dramatic în sferturi la Transylvania Open (WTA)

Data:

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca şi dotat cu premii totale de 259.303 dolari, joi seara, după ce a învins-o pe cehoaica Nikola Bartunkova cu 4-6, 7-6 (7/5), 7-5, scrie Agerpres.

Ana Bogdan (30 ani, 73 WTA), a cincea favorită, a obţinut o victorie muncită în faţa tinerei de 17 ani, la capătul unui meci de trei ore şi 12 minute.

Românca a greşit destul de mult în faţa talentatei sale adversare, care ocupă doar locul 289 în lume, dar în cele din urmă experienţa a prevalat.

Ana Bogdan a început bine şi a condus cu 2-0 şi 3-1, dar Bartunkova (beneficiara unui wild card) a revenit de la 3-4, câştigând primul set cu 6-4. În actul secund, Ana Bogdan a avut 3-1, dar imediat a fost egalată, 3-3, iar diferenţa s-a făcut în tiebreak (7-5). În decisiv, românca a început cu break, iar apoi a avut minge de 2-0, dar a ratat-o. Ana Bogdan a reuşit să se desprindă, la 4-2, dar apoi a pierdut trei ghemuri la rând (4-5). Românca a egalat din nou şi a reuşit un break capital, încheind conturile la a treia minge de meci.

Ana Bogdan a încheiat cu 6 aşi şi 3 duble greşeli, în timp ce Bartunkova a avut 2 aşi a făcut 5 duble greşeli. Cifrele au fost apropiate, inclusiv la numărul total de puncte, 111-107.

Românca şi-a asigurat un cec de 6.417 dolari şi 60 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe spaniola de origine slovacă Rebeka Masarova (24 ani, 67 WTA), a patra favorită. Singura confruntare s-a încheiat cu victoria ibericei, în 2021, la US Open, în primul tur, cu 6-7 (9/11), 7-6 (7/2), 7-6 (11/9).

Anul trecut, Ana Bogdan a pierdut în primul tur la Transylvania Open.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Ayrton Senna va fi omagiat de Sebastian Vettel cu ocazia MP al regiunii Emilia Romagna

Fostul pilot de Formula 1 Sebastian Vettel a organizat mai multe activităţi pentru a-i aduce un omagiu regretatului...

Manchester City pierde un jucător important pentru ultimele două meciuri ale sezonului

Brazilianul Ederson, portarul lui Manchester City, va rata meciul final din Premier League, în care City poate fi...

Sevilla FC rămâne fără capitan la finalul sezonului

Internaţionalul spaniol Jesus Navas, căpitanul echipei Sevilla FC, se va despărţi de clubul andaluz la finalul acestui sezon,...

Bruno Fernandes și-ar dori să rămână la Manchester United

Căpitanul echipei de fotbal Manchester United, Bruno Fernandes, a afirmat că vrea să rămână la gruparea de pe...