Suporterii au trimis peste 1.000 de propuneri pentru noua siglă a clubului Dinamo

Data:

Suporterii dinamovişti au trimis peste 1.000 de propuneri pentru noua siglă a clubului, cea mai bună urmând să fie aleasă prin vot de fani, foşti şi actuali jucători şi antrenori dintre cele cinci ajunse în faza a doua a procesului de rebranding iniţiat de gruparea de fotbal Dinamo, potrivit Agerpres.

„Dinamo are nevoie de o nouă imagine şi, în acelaşi timp, de un nou logo, ales prin implicarea fanilor din ţară şi din străinătate, a fostelor glorii şi, bineînţeles, a suporterilor înscrişi în Programul ‘Doar Dinamo Bucureşti’ (DDB). Începută luna trecută, pe 20 aprilie, prima fază pentru alegerea noului logo s-a încheiat. Peste 1.000 de propuneri au sosit pe adresa clubului, marketing@dinamo1948.ro, unele sigle venind din Italia, Anglia, Germania, Suedia sau Cipru. Cele mai interesante cinci modele au fost alese, iar de astăzi începe faza a doua pentru alegerea noului logo”, se menţionează într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a clubului.

În faza a doua vor exista cinci comisii de vot pentru alegerea finală a siglei clubului Dinamo 1948 şi cel mai votat logo va fi ales câştigător.

Prima comisie de vot va fi a suporterilor. Cele cinci propuneri vor fi votate timp de trei zile, până pe 12 mai (ora 20:00), pe pagina oficială de Facebook a clubului, urmând să primească puncte de la 1 la 5, în funcţie de rezultat: poziţia 1 (5 puncte), poziţia 2 (4 puncte), poziţia 3 (3 puncte), poziţia 4 (2 puncte), poziţia 5 (1 punct). În această seară, la ora 20:00, pe pagina de Facebook vor fi publicate cele cinci propuneri pentru noul logo, clasamentul fiind decis de numărul de like-uri pentru fiecare dintre sigle.

A doua comisie de vot va fi din cadrul DDB, iar modul de punctaj va fi acelaşi. A treia comisie va fi formată din legendele clubului, mai exact foştii mari jucători şi antrenori care au scris istoria clubului. A patra comisie va fi alcătuită din cei mai importanţi jucători din lotul actual şi din o parte din antrenorii de la grupele de juniori ale clubului. Iar din a cincea comisie vor face parte reprezentanţii de marketing ai clubului.

Cea mai votată siglă va fi anunţată pe 14 mai 2022, de ziua clubului, urmând a fi stilizată şi pregătită pentru noul sezon.

„Dinamo 1948 le mulţumeşte public tuturor suporterilor implicaţi în acest proces de rebranding, agenţiilor de creaţie şi legendelor care au scris istoria clubului nostru, cu 34 de trofee în palmares: 18 titluri de campioni ai României, Cupa României (13), Supercupa României (2) şi Cupa Ligii (1)”, se mai arată în comunicatul citat.

La 20 aprilie, clubul Dinamo a anunţat că îşi va schimba sigla şi aşteaptă propuneri din partea fanilor. Noul logo va conţine culorile lui Dinamo (roşu-alb), identitatea vizuală a clubului (D, Dinamo, Dinamo 1948) şi elemente de legătură cu istoria din 1948 până astăzi. Acesta va deveni oficial începând cu sezonul 2022-2023, urmând a fi prezent pe toate echipamentele de joc ale echipei noastre, dar şi pe produsele oficiale în magazinul online şi în magazinul de prezentare al clubului.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Box: Ronald Gavril şi Flavius Biea au cucerit centurile WBC Latino

Pugiliştii români Ronald Gavril şi Flavius Biea au cucerit centurile WBC Latino, vineri seara, în cadrul galei Boxing...

Tenis: Turneul feminin de la Queen’s revine din 2025, după o absenţă de 52 de ani

Arena de la Queen's şi terenurile sale pe iarbă vor găzdui în 2025, pentru prima oară după mai...

Baschet: Al doilea trofeu al sezonului pentru Tyrese Maxey (Philadelphia 76ers)

Tyrese Maxey, coordonatorul echipei Philadelphia 76ers, a fost desemnat joi câştigătorul trofeului pentru sportivitate, "Sportsmaship Award", în ediţia...

Tenis: Monica Niculescu şi Lin Zhu, în finala de dublu la Trophee Clarins

Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu s-a calificat dramatic în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins...