Supercupa Italiei îşi păstrează formatul cu patru echipe

Data:

Supercupa Italiei îşi va păstra formatul cu patru echipe şi în sezonul următor, a anunţat, marţi, Liga italiană de fotbal, care aşteaptă să vadă dacă această ediţie se va disputa, cum se întâmplă din sezonul 2022-23, tot în Arabia Saudită, transmite AFP.

”Cluburile din Serie A, reunite în Adunarea Generală de marţi, la Milano, au decis să păstreze formatul cu patru echipe pentru viitoarea Supercupă”, a precizat Lega Serie A într-un comunicat.

Din 2023, ”Supercoppa Italiana” reuneşte campioana, vicecampioana, câştigătoarea şi finalista Cupei Italiei.

Conducătorii Ligii italiene nu ştiu încă unde se va disputa ediţia 2025-26 a Supercupei, ale cărei ultime trei ediţii au fost găzduite de Arabia Saudit.

”Acum aşteptăm decizia organizatorilor saudiţi, prevăzută pentru sfârşitul lunii aprilie, pentru a şti dacă există posibilitatea de a găzdui şi ediţia viitoare”, a explicat preşedintele Lega Serie A, Ezio Simonelli.

Ultima ediţie a Supercupei a fost câştigată de AC Milan, în ianuarie, la Riad, după ce a învins-o pe rivala Inter Milano cu 3-2, în finală.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola (Manchester City) spune că orice este posibil în lupta pentru titlu în Premier League

''Paisprezece meciuri în Premier League sunt o eternitate'', aşa că ''orice se poate întâmpla'' în cursa pentru titlu,...

Răzvan Burleanu – Starea medicală a lui Lucescu s-a îmbunătăţit, nu vorbesc despre variante de selecţioner

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, vineri, că starea de sănătate a selecţionerului Mircea Lucescu,...

JO 2026: Papa Leon le-a urat succes sportivilor de la Milano-Cortina

Papa Leon al XIV-lea a transmis vineri cele mai bune urări sportivilor care se pregătesc să concureze la...

Radu Drăguşin, inclus de Tottenham pe lista pentru Liga Campionilor

Fotbalistul român Radu Drăguşin a fost inclus de echipa engleză Tottenham Hotspur pe lista pentru Liga Campionilor, informează...