Ştefan Radu a anunţat când se va retrage din activitate

Data:

Fundaşul român Ştefan Radu, care joacă la echipa italiană de fotbal Lazio Roma din 2008, a declarat că sezonul următor va fi ultimul din cariera sa, relatează presa sportivă din Peninsulă, potrivit Agerpres.

„În acest moment vă spun că în proporţie de 99% anul viitor mă voi lăsa”, a declarat Ştefan Radu pentru Lazio Style Channel, după antrenamentul efectuat marţi în cantonamentul de la Auronzo di Cadore.

„E încă devreme. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au dat posibilitatea de a-mi încheia cariera aici. Nu cred că va fi posibilitatea de a juca şi anul următor, am luat decizia. Vreau să golesc rezervorul, să câştig ceva important anul acesta. Ce voi face după? Încă nu mă gândesc la nimic, vreau să mă distrez anul acesta şi să câştig ceva. Apoi mă voi gândi la viitor”, a subliniat Radu.

Ştefan Radu (35 ani) a mai spus că în cantonament se munceşte din greu şi s-a arătat încrezător în perspectiva noului sezon: ”Obiectivul pe care ni l-am impus cu toţii este o clasare mai bună ca anul trecut, deci între primele patru”.

Radu şi-a prelungit recent contractul cu Lazio Roma, semnând până la 30 iunie 2023.

Radu joacă la Lazio din 2008 şi deţine deja recordul de cele mai multe meciuri disputate în tricoul echipei, 424, chiar dacă în ultima stagiune a jucat doar 12 partide în toate competiţiile.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: FIFA are un nou partener mondial major

Gigantul petrolier saudit Aramco devine "partener mondial major" al Federaţiei Internaţionale de Fotbal până în 2027, a anunţat,...

Gimnastică artistică: David Puicea, în finala de la sărituri la Europenele de juniori

Sportivul român David Puicea s-a calificat în finala de la sărituri, joi, la Campionatele Europene masculine de gimnastică...

Fotbal: Manchester City vrea un nou titlu de campioană a Angliei

Echipa Manchester City a învins fără drept de apel în deplasare, cu scorul de 4-0, formaţia Brighton, joi...

PSV Eindhoven a zdrobit-o pe Heerenveen (8-0) în drumul său către al 25-lea titlu de campioană a Olandei

Echipa de fotbal PSV Eindhoven a reuşit cea mai categorică victorie a sa din ultimii 14 ani, impunându-se...