Starul Mohamed Salah a semnat un nou contract cu FC Liverpool

Data:

Starul egiptean Mohamed Salah a semnat un nou contract cu FC Liverpool, valabil până în 2027, a anunţat vineri liderul campionatului de fotbal al Angliei, într-u comunicat postat pe site-ul său oficial.

Salah a sosit la FC Liverpool în vara anului 2017 de la formaţia italiană AS Roma, reuşind să marcheze 243 de goluri în 394 de meciuri disputate pentru „cormorani”, alături de care a câştigat Liga Campionilor (2019) şi titlul în Premier League (2020), între alte trofee.

Vechiul său acord cu Liverpool urma să expire la finalul acestui sezon, iar oficialii clubului englez au făcut toate eforturile posibile pentru a nu-l pierde pe golgheterul lor, aflat în vizorul mai multor cluburi din Europa, dar şi din Orientul Mijlociu.

„Bineînţeles că sunt foarte încântat. Avem o echipă grozavă acum. Şi înainte aveam o echipă excelentă. Dar am semnat pentru că eu cred că avem şansa să câştigăm alte trofee şi să mă bucur de fotbalul meu”, a declarat Salah pentru site-ul oficial al clubului său.

„Aş dori să le transmit fanilor că sunt foarte, foarte fericit să mă aflu aici. Am semnat (noul contact) pentru că eu cred că putem câştiga multe trofee mari împreună. Continuaţi să ne susţineţi şi vom da tot ce putem să sperăm că în viitor vom câştiga mai multe trofee”, a mai spus atacantul în vârstă de 32 de ani.

De la debutul acestui sezon, Mohamed Salah a marcat 32 de goluri în 45 de meciuri disputate pentru Liverpool în toate competiţiile, 27 dintre ele în Premier League. În plus, el a oferit şi 22 de pase decisive la reuşitele coechipierilor săi.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola (Manchester City) spune că orice este posibil în lupta pentru titlu în Premier League

''Paisprezece meciuri în Premier League sunt o eternitate'', aşa că ''orice se poate întâmpla'' în cursa pentru titlu,...

Răzvan Burleanu – Starea medicală a lui Lucescu s-a îmbunătăţit, nu vorbesc despre variante de selecţioner

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, vineri, că starea de sănătate a selecţionerului Mircea Lucescu,...

JO 2026: Papa Leon le-a urat succes sportivilor de la Milano-Cortina

Papa Leon al XIV-lea a transmis vineri cele mai bune urări sportivilor care se pregătesc să concureze la...

Radu Drăguşin, inclus de Tottenham pe lista pentru Liga Campionilor

Fotbalistul român Radu Drăguşin a fost inclus de echipa engleză Tottenham Hotspur pe lista pentru Liga Campionilor, informează...