Sorana Cîrstea a fost învinsă de Sloane Stephens în turul al doilea la Roland Garros

Data:

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de americanca Sloane Stephens, cu 3-6, 6-2, 6-0, la Paris, în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, potrivit Agerpres.

Cîrstea (32 ani, 26 WTA), cap de serie numărul 26, s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 54 min).

Românca a dominat primul set, în care a câştigat ultimele trei ghemuri, de la 3-3. Cîrstea a început bine şi actul secund, a condus cu 2-0, dar apoi s-a produs o ruptură în jocul său, a greşit tot mai mult şi nu a mai reuşit să ia niciun ghem până la final, pierzând 12 ghemuri consecutive, lucru nemaiîntâlnit.

Stephens (29 ani, 64 WTA), campioană la US Open în 2017 şi finalistă la Roland Garros în 2018 (învinsă de Simona Halep în finală), a încheiat cu un procentaj excelent la punctele făcute cu primul serviciu (78%), având mai multe mingi direct câştigătoarea, 26-18, şi mai puţine erori neforţate, 17-23.

Cîrstea, care anul trecut a atins optimile de finală la Paris, ca şi Stephens, câştigase primul lor meci direct, în 2013, la Dubai, cu 5-7, 6-3, 6-2, în primul tur.

Sorana Cîrstea va primi un cec de 84.000 de euro şi 70 de puncte WTA pentru evoluţia sa.

România a avut şapte jucătoare pe tabloul principal de simplu, trei au ajuns în turul al doilea, iar Simona Halep şi Irina Begu vor lupta joi pentru accederea în turul al treilea.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...