Sergi Roberto părăseşte clubul FC Barcelona după 14 sezoane

Data:

Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona a confirmat, duminică, plecarea căpitanului Sergi Roberto, după 14 sezoane la echipa catalană, informează AFP.

Contractul jucătorului spaniol de 32 de ani a expirat la finele lunii iunie, dar nicio decizie nu a fost luată între timp privind viitorul său.

Format la La Masia, Sergi Roberto a debutat la prima echipă în 2010 şi şi-a căpătat pas cu pas locul său în efectivul marelui club catalan.

„După 373 de meciuri, 25 de trofee, fotbalistul venit la La Masia la vârsta de 14 ani părăseşte clubul”, a transmis FC Barcelona într-un comunicat dat publicităţii, mulţumind „unei legende”.

Sergi Roberto a marcat 19 goluri sub culorile „blaugrana” şi a câştigat două Ligi ale Campionilor şi şapte titluri de campion naţional, printre alte trofee.

Internaţionalul spaniol polivalent a jucat în special pe postul de fundaş dreapta în ultimele sezoane, dar şi mijlocaş, postul său de formaţie, în caz de nevoie.

Liber să se angajeze unde doreşte, el ar putea ajunge în campionatul italian, conform presei spaniole.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...