Sepsi OSK şi FC Botoşani, calificate în barajul pentru Europa Conference League

Data:

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi FC Botoşani au obţinut calificarea în barajul din play-out pentru Europa Conference League, după victoriile obţinute în etapa a 9-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal, potrivit Agerpres.

Rapid, care a fost multă vreme lider în play-out, a pierdut la CS Mioveni.

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a surclasat-o pe FC U Craiova cu scorul de 5-0 (1-0), prin golurile marcate de Kevin Luckassen (16), Istvan Fulop (57), Vitalie Damaşcan (67), Cătălin Golofca (72), George Dragomir (90 – penalty).

Meciul din Bănie a fost întrerupt de două ori, în min. 19 şi 90, din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor echipei craiovene.

FC Botoşani a dispus la rândul său de Academica Clinceni cu 4-0, la Bucureşti, pe Stadionul Dinamo, prin golurile semnate de Mihai Roman II (12, 67), Denis Haruţ (28) şi Jucie Lupeta (87).

CS Mioveni a dispus de Rapid cu 3-2, echipa antrenată de Adrian Mutu primind gol imediat ce a reuşit să egaleze, situaţie care s-a repetat în final. Pentru gazde au punctat Moussa Sanoh (40), Dorinel Oancea (60) şi Albert Voinea (90+4), în timp ce pentru Rapid au înscris Alexandru Ioniţă II (59) şi Younes Bnou Marzouk (90+3).

Rapid are şansa de a juca barajul pentru Europa Conference League, dacă Sepsi OSK va câştiga finala Cupei României.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...