Selecţionerul Belgiei regretă ocaziile ”multe şi mari” ratate în meciul cu Slovacia (0-1)

Data:

Surprinsă de Slovacia (0-1) în meciul de debut la EURO 2024, naţionala Belgiei a făcut totuşi un meci bun, luni, la Frankfurt, consideră selecţionerul Domenico Tedesco, care a regretat doar „ocaziile ratate” de elevii săi, informează AFP.

„Sincer, nu sunt prea multe lucruri de care să le spun jucătorilor mei că ar fi trebuie să ne descurcăm mai bine”, a asigurat tehnicianul germano-italian în cursul conferinţei de presă pe care a susţinut-o la finalul meciului.

„Singurul lucru care nu a fost perfect sunt ocaziile ratate, pentru că am avut multe şi multe dintre ele mari”, a subliniat el.

După un început bun de meci, ”Diavolii Roşii” s-au trezit conduşi pe tabela de marcaj după o eroare uriaşă a lui Jeremy Doku, în apropierea propriului careu, fără să reuşească ulterior să egaleze, Romelu Lukaku ratând câteva ocazii foarte clare şi având inclusiv două goluri anulate de VAR.

„Pentru mine, este foarte dureroasă seara asta. Dar nu vreau să arăt cu degetul spre nimeni. Puteţi fi siguri că vom vorbi despre o mulţime de lucruri, dar pe plan intern şi nu prin mass-media”, a mai spus Tedesco.

Belgia nu va avea voie să greşească peste patru zile la Koln, împotriva României, care a câştigat cu autoritate împotriva Ucrainei (3-0), în celălalt meci din grupă.

„Întotdeauna am spus că grupa noastră este complicată şi că nu ar trebui să pornim de la principiul că ne vom calificat”, a comentat selecţionerul Belgiei.

„Evident că băieţii au fost dezamăgiţi, dar a fost totuşi o atmosferă bună (la vestiar) şi e important, după o primă înfrângere, să învăţăm un pic o latură nouă (a meseriei) împreună. Din ceea ce am văzut sau simţit, asta mi se pare foarte, foarte pozitiv”, a asigurat el.

Atacantul Lois Openda, care a intrat pe parcursul meciului cu slovacii şi a jucat un rol decisiv la golul secund refuzat lui Lukaku, a asigurat şi el că nu a existat „presiune” asupra echipei.

”Avem destulă încredere în noi înşine, ştim ce vrem să facem în acest turneu. Bineînţeles că suntem puţin dezamăgiţi când pierdem primul meci, dar trebuie ţinem capul sus şi să dăm totul”, a declarat Openda.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur al turneului de Mare Şlem de la...

Fotbal feminin: Record de 600.000 de bilete vândute pentru EURO 2025

Peste 600.000 de bilete au fost deja vândute pentru Campionatul European de fotbal feminin din Elveţia, care va...

Patricia Ţig – Este mereu foarte frumos şi plăcut pentru mine să joc acasă

ucătoarea română de tenis Patricia Ţig (215 WTA) a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea participării...

FCSB a învins formaţia olandeză Utrecht cu 3-1, într-un meci amical

Echipa de fotbal FCSB a învins, marţi, într-un meci amical care a avut loc în cantonamentul pe care...