Preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Marius Florea, a declarat pentru AGERPRES, după evoluţia modestă de la Mondialele de la Milano, că este dezamăgit de rezultate şi că sportivii români trebuie să muncească mai mult pentru a obţine calificarea olimpică la Paris, scrie Agerpres.
”Grosso modo, cam toată lumea m-a dezamăgit, dacă stau şi mă gândesc. Noi am fi vrut mai mult, mai ales la sabie pe echipe. Ei şi-au dorit să câştige meciul cu Statele Unite (38-45) din optimi, care era foarte important. Faptul că americanii sunt acum printre primii patru, scot o ţară din Europa afară. Dar acum asta e realitatea, nu avem de ce să ne ascundem după degete. Cred că trebuia să muncim mai mult, asta e singura explicaţie. O să trebuiască să facem câteva modificări şi în colectivele tehnice, la tot. Vreau să chemăm antrenorii, să discutăm în Comitetul Executiv, să vedem ce şi cum, care au fost problemele, ce nu a fost bine. Aşa e normal, să facem o analiză pertinentă. Ei avut tot ce le trebuie, au avut competiţii, cantonament de pregătire. Din punctul nostru de vedere am făcut tot ce am putut. Acum trebuie să poată şi ei”, a spus Marius Florea.
Florea l-a remarcat pe Radu Niţu, campion european de tineret (Under-23), promovat în prima echipă la sabie: ”A fost dezinvolt, a avut foarte mare tupeu. Nu avea nimic de pierdut. Şi, bineînţeles, Mălina Călugăreanu la floretă, care a tras foarte bine. Nu e simplu să intri în primii opt la Campionatul Mondial, cu o presiune foarte mare vizavi de calificarea la Jocurile Olimpice”.
Apariţia unui Campionat European individual de scrimă la Plovidv (16-18 iunie), înaintea Jocurilor Europene din Polonia a bulversat pregătirea sportivilor noştri a opinat Marius Florea: ”Acolo s-a dat un pic peste cap toată pregătirea, pentru că în ultimul moment s-a hotărât că va fi acolo o competiţie. E chiar dificil să prinzi trei vârfuri de formă într-o lună de zile. E criminal, dar aceste competiţii au fost şi pentru ceilalţi, nu numai pentru noi, ca să fim realişti”.
La individual, prin clasamentul mondial, Marius Florea a precizat că este foarte greu ca vreun sportiv român să se califice la Paris, în contextul în care sabrerul Iulian Teodosiu, locul 18, este cel mai bine plasat dintre scrimerii români: ”Acum depinde de el foarte mult. Depinde de perioada asta de pregătire care va fi în continuare până la sfârşitul calificărilor, până la 1 aprilie. O să încercăm să-l calificăm în continuate pe Teodosiu, iar dacă nu reuşim ne va rămâne ultimul criteriu, cel pe zonă, în care putem înscrie un singur sportiv şi câştigătorul va lua totul, adică biletul la Paris. Cu şanse de calificare, după Mondiale, îi văd pe Iulian Teodosiu şi Mălina Călugăreanu, care a tras foarte bine şi intrat în sferturi la Mondiale. Mai sunt şi alţii, dar ei doi în principal. În momentul de faţă nu mai avem şanse să calificăm o echipă, doar printr-o nebunie, să câştige vreo trei competiţii la rând”.
România a participat cu 17 sportivi, 12 la feminin şi 5 la masculin, la Campionatele Mondiale de scrimă de la Milano (22-29 iulie), competiţie care pe lângă medalii a oferit puncte importante pentru calificarea la JO 2024 de la Paris.
Cele mai bune rezultate ale delegaţiei României au fost un loc opt la floretă feminin individual (Mălina Călugăreanu) şi un loc zece la sabie masculin pe echipe, de la care aşteptările erau mai mari.
La Mondialele de scrimă de la Cairo, de anul trecut, Iulian Teodosiu a cucerit bronzul la sabie individual, iar Maria Boldor tot bronz la floretă individual. Boldor este în stare de suspendare de la începutul anului după un test antidoping pozitiv la Enobosarm, steroid cunoscut sub denumirea de ostarină. AGERPRES