Sărituri cu schiurile: Peste 68 de sportivi din 16 ţări participă la Cupa Mondială de Vară de la Râşnov

Data:

Peste 68 de sportivi din 16 ţări vor participa la Cupa Mondială de Vară Grand-Prix la sărituri cu schiurile care va avea loc în perioada 16-18 septembrie la Baza Olimpică de la Râşnov, se arată într-un comunicat de presă remis Agerpres.

Competiţia reuneşte elita mondială la sărituri cu schiurile, iar probele, desfăşurate în sezonul cald, vor avea loc pe o pistă acoperită cu iarbă sintetică şi udată cu aspersoare pentru a asigura alunecarea conformă. Săriturile vor avea loc de la trambulina de 97 de metri.

În concurs s-au înscris sportivi din Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Kazahstan, Norvegia, Polonia, Slovenia, Suedia, Ucraina, Statele Unite ale Americii şi România.

România va fi reprezentată de Delia Anamaria Folea, Alessia Mîţu-Coşca, Andreea Diana Trâmbiţas, Daniela Haralambie, Andrei Feldorean, Daniel Andrei Cacina şi Mihnea Alexandru Spulber.

Printre sportivii care vor putea fi urmăriţi la Râşnov se numără Juliane Seyfarth din Germania (campioana mondială en-titre în proba de echipe), Manuel Fettner din Austria (locul 2 la individual masculin şi locul 1 cu echipa la JO de la Beijing 2022), Ren Nikaido din Japonia (locul 2 la Cupa Continentală din 4 Septembrie 2022), Silje Opseth din Norvegia (locul 3 la Campionatele Mondiale cu echipa în 2019 şi în 2021), Stefan Hula din Polonia (locul 3 cu echipa la Jocurile Olimpice din 2018), Nika Kriznar din Slovenia (campioană olimpică la echipe mixte la Jocurile Olimpice Beijing 2022), Stefan Kraft şi Jan Hoerl din Austria (ambii sportivi de top 3 mondial la individual şi cu echipa la etapele de Cupă Mondială din sezonul 2021/2022).

Din lotul României, cele mai bune performanţe recente au fost obţinute de Daniel Cacina şi Daniela Haralambie, locul 11 cu echipa mixtă la Campionatele Mondiale din 2021, ambii sportivi participând şi la Jocuri Olimpice de la Beijing.

Sportivii se vor întrece în patru probe: individual masculin, individual feminin, proba de echipă mixt formată din două fete şi doi băieţi şi proba de Superteam la masculin.

Cupa Mondială de Vară Grand-Prix la sărituri cu schiurile este organizată de Federaţia Română de Schi-Biatlon în parteneriat cu Primăria Râşnov, Consiliul Judeţean Braşov, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Ministerul Sportului.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

[P]Cum pariezi pe naționala României la meciurile oficiale

Meciurile oficiale ale naționalei României, fie că vorbim de preliminarii, Nations League sau turnee finale, atrag mereu atenția...

Fotbal – CM 2026: Salah, incert pentru a debuta în meciul cu Australia

Atacantul şi căpitanul echipei Egiptului, Mohamed Salah, care a părăsit terenul din cauza unei accidentări în timpul ultimului...

Fotbal – CM 2026: Elveţia a meritat calificarea în optimi, consideră selecţionerul Murat Yakin

Elveţia a reuşit o victorie superb orchestrată în faţa Algeriei (scor 2-0), joi la Vancouver, pentru a se...

Fotbal – CM 2026: Ronaldo vede Spania ca pe o candidată la câştigarea titlului mondial

Cristiano Ronaldo consideră că selecţionata Spaniei este o "candidată la câştigarea Cupei Mondiale" şi a anticipat un meci...