Sadio Mane a fost desemnat jucătorul anului în Africa

Data:

Atacantul senegalez al echipei germane de fotbal Bayern Munchen, Sadio Mane, a fost desemnat cel mai bun jucător african al anului 2022 în cursul ceremoniei CAF Awards (Confederaţia africană de fotbal), joi la Rabat, informează AFP, potrivit Agerpres.

Sane, în vârstă de 30 de ani, a mai cucerit acest premiu în 2019, pe când era jucătorul echipei Liverpool. Premiul nu a fost atribuit în 2020 şi 2021 din cauza pandemiei de Covid-19.

El a fost unul din artizanii titlului obţinut de Senegal la Cupa Africii pe Naţiuni în februarie, înscriind şi golul decisiv din finala cu Egipt.

Transferat în această vară la clubul bavarez, Sadio Mane a fost prezent la ceremonia de înmânare a premiilor, la o zi după ce noua sa echipă a câştigat cu 6-2 un meci amical la Washington cu DC United, în cursul căruia a înscris un penalty.

Mane i-a devansat pe fostul său coechipier de la Liverpool şi finalist al CAN, egipteanul Mohamed Salah, şi pe compatriotul său Edouard Mendy, portarul echipei Chelsea.

Sadio Mane a debutat în cariera profesionistă la Metz (Franţa), fiind transferat apoi la RB Salzbourg, Southampton, Liverpool şi Bayern Munchen.

Selecţionerul Senegalului, Aliou Cisse, a câştigat, la rândul său, premiul pentru cel mai bun antrenor al anului.

Nigerianca Asisat Oshoal (FC Barcelona) a câştigat pentru a cincea oară premiul pentru cea mai bună jucătoare africană a anului.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...