Sabalenka, cea mai bună jucătoare în turneele de Mare Şlem în ultimii doi ani

Data:

Arina Sabalenka, care a câştigat sâmbătă US Open, se impune în mod clar drept cea mai bună jucătoare în turneele de Mare Şlem în ultimii doi ani, chiar dacă nu are statutul de număr 1 mondial, scrie site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF, potrivit căruia cifrele nu mai pun la îndoială statutul belarusei.

A explica acest lucru menţionând cele trei titluri de Mare Şlem obţinute de Arina Sabalenka în ultimii doi ani, faţă de două câte are poloneza Iga Swiatek în aceeaşi perioadă, nu ar rezuma prea bine ascendentul pe care îl are acum belarusa în cele mai importante patru turnee din calendarul WTA.

Sabalenka impresionează prin constanţă. În şapte turnee de Mare Şlem de la începutul anului 2023 (accidentată, ea nu a putut participa la Wimbledon în această vară – n. r.), belarusa a ajuns de fiecare dată cel puţin în sferturi de finală, având şase prezenţe în semifinale şi patru în finală.

Dacă este comparată cu Swiatek, diferenţa este clară. Excepţională pe zgură, având deja patru titluri la Roland Garros, poloneza are un singur titlu de Mare Şlem în afara turneului din capitala Franţei, US Open 2022. Ea nu a mai atins semifinalele unui turneu de Mare Şlem, altul decât Roland Garros, de când s-a impus la New York în urmă cu doi ani. De asemenea, poloneza a trecut prin multe dezamăgiri, cum ar fi anul acesta, când a fost eliminată în turul doi la Australian Open şi la Wimbledon. În ultimii doi ani, rezultatele lui Swiatek reprezintă 5.260 de puncte faţă de 9.000 pentru Sabalenka. Diferenţa este evidentă.

Chiar dacă Sabalenka nu a câştigat decât turnee de Mare Şlem disputate pe hard, a arătat că poate fi încrezătoare că se va impune pe alte suprafeţe, la Wimbledon, unde a atins de două ori semifinalele, dar şi pe zgură, unde se simte cel mai prost, însă în ultimii doi ani a redus aici decalajul faţă de Swiatek. Un timp numărul unu mondial în 2023, chiar dacă nu a putut să-şi păstreze acest titlu onorific până la sfârşitul anului, Sabalenka în mod clar nu mai este inferioară lui Swiatek, astfel încât se pune întrebarea dacă se va inversa tendinţa. În opinia RTBF, acel moment se apropie.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Arteta (Arsenal) spune că atât el cât şi echipa au susţinerea suporterilor

Antrenorul Mikel Arteta este încrezător că are sprijinul fără echivoc al fanilor lui Arsenal Londra, în ciuda faptului...

Cristian Chivu, suspendat pentru meciul Parmei din ultima etapă a campionatului Italiei

Antrenorul român Cristian Chivu a fost suspendat pentru meciul pe care echipa sa, Parma, îl va juca duminică...

Aproximativ 55.000 de suporteri englezi aşteptaţi la Bilbao, la finala Europa League

Bilbao va primi mii de fani britanici, aproximativ 55.000, conform estimărilor municipale, pentru finala Europa League dintre echipele...

Lionel Messi, desemnat cel mai bun jucător din toate timpurile de IFFHS

Argentinianul Lionel Messi a fost desemnat "cel mai bun jucător din toate timpurile" de către Federaţia Internaţională de...