Rusia a câştigat un amical cu Kîrgîzstan, în primul meci internaţional după suspendarea sa competiţii

Data:

Naţionala de fotbal a Rusiei a învins cu scorul de 2-1, în deplasare, reprezentativa Kîrgîzstan, într-o partidă amicală disputată pe stadionul „Spartak” din Bişkek, capitala acestei ţări din Asia Centrală, potrivit Agerpres.

După ce gazdele au deschis scorul în minutul 24, prin golul lui Alimardon Şukurov, ruşii au revenit şi au înscris de două ori, prin Aleksander Sobolev (30, penalty) şi Daniil Utkin (89).

A fost prima partidă internaţională a Rusiei la şapte luni după ce a fost suspendată de FIFA şi UEFA în urma invadării Ucrainei de către trupele Moscovei.

Federaţia rusă de fotbal a căutat în ultimele luni echipe cu care Sbornaia să poată juca după ce a fost exclusă din barajele pentru Cupa Mondială 2022 şi din Liga Naţiunilor. Naţionala Rusiei nu a disputat niciun meci oficial după ce a fost învinsă de Croaţia (1-0) pe 14 noiembrie anul trecut în preliminariile CM 2022.

În noiembrie, Rusia are programat un amical şi cu Bosnia-Herţegovina, la Sankt Petersburg, însă meciul este sub semnul întrebării după critici dure formulate la adresa Federaţiei din Bosnia, de către fotbalişti ai naţionalei şi factori politici, care au dezaprobat organizarea unei astfel de partide.

Aşa cum se ştie, Rusia, sancţionată pentru invadarea Ucrainei, nu va participa la tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European de fotbal 2024, care va avea loc luna viitoare la Frankfurt, au anunţat marţi Federaţia rusă de fotbal şi UEFA.

„Echipa naţională a Rusiei nu va participa la tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European din 2024, care se va desfăşura pe 9 octombrie la  Frankfurt”, a anunţat marţi Federaţia rusă de fotbal într-un comunicat. Federaţia a subliniat că acest lucru se datorează „deciziei UEFA din luna februarie de a suspenda participarea echipelor naţionale şi de club din Rusia” de la competiţiile organizate de forul fotbalistic european „până la noi ordine”.

FIFA a anunţat pe 28 februarie, după invadarea Ucrainei, că naţionala Rusiei şi echipele de club din această ţară sunt excluse de la competiţiile organizate de FIFA şi UEFA.

Cluburile din Rusia au fost suspendate şi din sezonul 2022-2023 al cupelor europene, a anunţat, pe 2 mai, UEFA, care a decis că selecţionata Rusiei nu va participa la barajul de calificare la Cupa Mondială 2022 şi la ediţia 2022-2023 a Ligii Naţiunilor, iar echipa Rusiei va fi înlocuită de cea a Portugaliei la EURO 2022 la feminin.

Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a respins în luna iulie recursul Federaţiei ruse de fotbal, care contesta această suspendare.

Excluderea Rusiei din preliminariile următorului Campionat European a fost confirmată marţi de UEFA, al cărei comitet executiv s-a reunit în insula croată Hvar.

„Toate echipele ruse sunt în prezent suspendate în urma deciziei Comitetului Executiv al UEFA din 28 februarie 2022, care a fost confirmată de Tribunalul de Arbitraj al Sportului pe 15 iulie 2022”, a amintit UEFA într-un comunicat.

„Prin urmare, Rusia nu este inclusă la tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European de fotbal”, a adăugat această organizaţie.

EURO 2024 va avea loc în Germania, ţară care a cerut de altfel UEFA să excludă Belarusul în urma susţinerii sale pentru Rusia.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rugby: Alin Petrache – Federaţiile irlandeză şi sud-africană au bugete mai mari decât primeşte sportul românesc

Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a afirmat, joi, că federaţiile naţionale din Irlanda şi Africa de...

Fotbal: FRF le cere şcolilor să-şi aducă elevii la meciul România – Andorra

Federaţia Română de Fotbal cere şcolilor şi instituţiilor cu activitate juvenilă să organizeze acţiuni prin care să asigure...

Handbal feminin: CSM Bucureşti a câştigat fără emoţii cu Minaur, în Liga Naţională

CSM Bucureşti a învins-o fără probleme pe CS Minaur Baia Mare, cu scorul de 29-22, joi seara, în...

Rugby: Zece schimbări în echipa României pentru meciul cu Scoţia, de la Cupa Mondială

Stafful tehnic al echipei României a făcut nu mai puţin de zece schimbări faţă de partida cu Africa...