Rugby: Tragerea la sorţi pentru Cupa Mondială va suferi modificări

Data:

Conducătorul rugby-ului mondial, Alan Gilpin, a anunţat miercuri schimbări în modalităţile de efectuare a tragerii la sorţi pentru viitoarele Cupe Mondiale, în urma criticilor la adresa formatului utilizat pentru ediţia din Franţa, care va avea loc în acest an, informează AFP, scrie Agerpres.

Tragerea la sorţi pentru ediţia 2023 a fost efectuată în 2020, însă clasamentul mondial a evoluat de atunci, iar primele patru naţiuni – Irlanda, Franţa, Noua Zeelandă şi Africa de Sud – se află pe aceeaşi parte a tabloului, ceea ce înseamnă că doar două dintre aceste echipe vor accede în semifinale.

Irlanda, cea mai bună echipă din lume în acest moment, a fost repartizată în Grupa B, alături de Africa de Sud, campioana mondială en titre, şi Scoţia, iar în sferturile de finală vor accede doar primele două clasate.

Spre deosebire de Anglia, care a câştigat doar două dintre cele cinci meciuri disputate anul acesta în Turneul celor Şase Naţiuni şi care va profita de un traseu uşor în Grupa D, cu Japonia şi Argentina, şi până în semifinale.

Directorul general al World Rugby, Alan Gilpin, a asigurat într-o conferinţă de presă, la Londra, că înţelege „pe deplin” criticile exprimate de suporteri, precum şi „frustrarea antrenorilor şi a jucătorilor”.

El a explicat că organismul mondial va urma exemplul fotbalului, unde tragerile la sorţi pentru Cupa Mondială şi EURO au loc cu mai puţin de un an înaintea debutului competiţiei.

Cupa Mondială de rugby din 2023 are un tablou inegal „din cauza datei tragerii la sorţi”, a recunoscut Gilpin. „Folosim clasamentul mondial, care e cea mai bună reprezentare a punctelor forte şi slăbiciunilor unei echipe, dar a fost făcut într-un moment în care, comparat cu cel actual, poate deveni învechit”, a mai spus responsabilul World Rugby.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rodri este apt de joc pentru Manchester City, a anunţat Guardiola

Mijlocaşul spaniol Rodri, accidentat în această vară în timpul Cupei Mondiale a Cluburilor, şi-a revenit şi va fi...

Sinner şi Zverev au beneficiat de o tragere la sorţi favorabilă la US Open

Italianul Jannik Sinner, principalul favorit, şi germanul Alexander Zverev (3) se pot înfrunta în semifinalele turneului de tenis...

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă, calificat în finala probei de canoe simplu 1.000 m la Mondiale

Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat, vineri, în finala probei de canoe simplu 1.000 de metri la Campionatele...

Slot crede că Liverpool va mai transfera un jucător, dar la preţul potrivit

Antrenorul principal al echipei engleze de fotbal Liverpool, Arne Slot, a reiterat că va transfera doar jucătorul potrivit,...