Rugby: Scoţia a învins la limită Ţara Galilor (27-26) la Cardiff, în Turneul celor Şase Naţiuni

Data:

Scoţia a învins la limită, cu scorul de 27-26, selecţionata Ţării Galilor, după ce a condus cu 27-0, la capătul unui meci incredibil, disputat sâmbătă la Cardiff, în etapa inaugurală a Turnului celor Şase Naţiuni la rugby, scrie Agerpres.

Scoţienii au condus cu 20-0 la pauză şi apoi şi-au majorat avantajul la 27-0 în minutul 44, însă galezii au revenit spectaculos în repriza secundă, reuşind să înscrie la rândul lor 26 de puncte consecutive.

XV-le Ciulinului a obţinut cu această ocazie prima sa victorie după 22 de ani la Cardiff.

Pentru galezi, singura consolare după acest eşec o reprezintă faptul că au obţinut punctul pentru bonusul ofensiv (graţie celor patru eseuri reuşite pe parcursul jocului), precum şi pe cel pentru bonusul defensiv.

Vineri, în partida de deschidere din Six Nations 2024, Irlanda a învins în deplasare, cu 38-17 naţionala Franţei, în timp ce sâmbătă, Anglia s-a impus cu 27-24 în faţa Italiei, la Roma.

În clasament conduce Irlanda, cu 5 puncte, urmată de Anglia şi Scoţia, cu câte 4 puncte, Ţara Galilor, 2 puncte, şi Italia, 1 punct.

Etapa a doua se va disputa la sfârşitul săptămânii viitoare, când sunt programate meciurile: Scoţia – Franţa, Anglia – Ţara Galilor şi Irlanda – Italia.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: UTA a câştigat play-out-ul Superligii

UTA Arad a câştigat faza play-out a Superligii de fotbal, după ce a învins-o pe FCU Craiova cu...

Fotbal: Universitatea Craiova – FCSB 2-0, în play-off-ul Superligii

Universitatea Craiova a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, pe teren propriu, în etapa...

Fotbal: Alaves, victorie în deplasare cu Valencia, în La Liga

Alaves, cu Ianis Hagi pe banca de rezerve, s-a impus duminică seara cu 1-0 în deplasare, la Valencia,...

Baschet: Victor Wembanyama, primul francez care este desemnat „debutantul anului” in NBA

Victor Wembanyama a fost desemnat, luni, ''debutantul anului'' (rookie) în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), validând astfel un...