Rugby: Doi hoţi au spart sediul Federaţiei sud-africane, dar nu s-au atins de trofeul Cupei Mondiale 2023

Data:

Doi hoţi au pătruns în noaptea de luni spre marţi în sediul Federaţiei sud-africane de rugby (SARU) de unde au furat mai multe bunuri, nu însă şi trofeul Cupei Mondiale, cucerit de Springboks pentru a doua oară consecutiv, la finele lui octombrie, la turneul organizat în Franţa, scrie BBC.

Camerele de luat vederi i-au surprins pe cei doi, cu cagule pe faţă, când au intrat prin efracţie în clădirea de birouri aparţinând SARU, aflată în nordul capitalei legislative Cape Town, forţând o fereastră de la parter şi pătrunzând în sala unde erau expuse trofeele. Unul dintre ei, având mănuşi în mâini, ridică un pic în aer trofeul mondial apoi îl pune la loc, furând însă sticle de whisky, tricouri ale naţionalei Africii de Sud semnate de jucători şi laptopuri pe care le-a îngrămădit într-o geantă, potrivit Agerpres.

Un purtător de cuvânt al SARU a precizat că toate trofeele au rămas la locurile lor, deşi iniţial exista îngrijorarea că acestea au fost sustrase. Deocamdată, cei doi hoţi nu au fost identificaţi.

Aşa cum se ştie, în finala CM 2023 de luna trecută, Africa de Sud a învins Noua Zeelandă cu 12-11, la Paris, şi a devenit prima naţiune care a câştigat turneul de patru ori.

Springboks au sărbătorit acest succes printr-un turneu efectuat în mai multe oraşe sud-africane, unde a fost prezentată Cupa, iar preşedintele Cyril Ramaphosa a declarat, de asemenea, ziua de 15 decembrie drept sărbătoare publică pentru a marca succesul naţionalei de rugby.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor şi solicită găsirea unui loc pentru...

Arina Sabalenka a acces în turul al doilea la Wimbledon

Belarusa Arina Sabalenka, numărul 1 mondial al tenisului feminin, a acces luni în turul al doilea al turneului...

Daniil Medvedev, eliminat de francezul Benjamin Bonzi în primul tur la Wimbledon

Tenismanul rus Daniil Medvedev, fost număr 1 mondial, a fost eliminat de francezul Benjamin Bonzi după patru seturi,...

Circuitul Montmelo de Valles a fost ales gazdă a primelor teste de F1 în 2026

Circuitul Barcelona-Catalonia din Montmello del Valles a fost ales pentru a găzdui primele teste dinaintea sezonului 2026 de...