Rugby: Cupa Mondială – Eddie Jones nu renunţă la postul de selecţioner al Australiei

Data:

Eddie Jones a anunţat că nu intenţionează să renunţe la postul de selecţioner al Australiei după dezamăgirea de la actuala Cupă Mondială de rugby, dezminţind zvonurile despre posibila sa plecare în Japonia, pentru a prelua conducerea echipei naţionalei a acestei ţări, informează AFP, scrie Agerpres.

„Rămân. Întotdeauna am fost ataşat de rugby-ul australian şi vreau să-l las într-o poziţie mai bună”, a declarat Eddie Jones, marţi, în cursul unei conferinţe de presă.

Numit în funcţie în luna ianuarie, în locul neozeelandezului Dave Rennie, fostul selecţioner al Angliei şi Japoniei a fost primit ca un salvator la revenirea sa la cârma Australiei pe care a mai pregătit-o anterior între 2001 şi 2005, reuşind să-i conducă pe Wallabies până în finala Cupei Mondiale 2003, pierdută în faţa Angliei.

Australia, dublă campioană mondială (1991, 1999), a pierdut şapte din cele nouă meciuri pe care le-a disputat de la revenirea lui Eddie Jones, fiind eliminată ruşinos în faţa grupelor la Mondialul din Franţa, cel mai slab rezultat al Wallabies în toate participările sale la această competiţie.

Întrebat dacă va fi în continuare în fruntea „cangurilor” la următoarea Cupă Mondială, organizată în 2027 de Australia, Eddie Jones a recunoscut că nu ştie nimic deocamdată.

„Nu este decizia mea. Nu controlez aceste lucruri, tot ce fac este să antrenez. Suntem pe cale să facem bilanţul, vom vedea ce se întâmplă când va fi finalizat”, a spus el.

Potrivit unui ziar australian, Jones a fost audiat chiar înainte de începerea Cupei Mondiale din Franţa pentru a prelua postul de selecţioner al Japoniei, pe care a mai antrenat-o între 2012 şi 2015, informaţie pe care australianul a dezminţit-o imediat. „Nu am vorbit cu nimeni. De unde vin aceste zvonuri? Nu ştiu, voi trebuie să-mi spuneţi”, a repetat el marţi.

„Rezultatele de la Cupa Mondială nu au fost ceea ce am sperat, dat tot cred că am luat decizia corectă”, a mai precizat Jones, care a fost criticat în special pentru că a luat în Franţa jucători cu puţină experienţă internaţională.

„Fiecare are propria părere, nu? Alegerea mea este să mă bazez pe tinereţe şi mă ţin de asta”, a adăugat selecţionerul Australiei.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trei brigăzi de arbitri români, delegate la meciuri din turul 3 preliminar al competiţiilor europene

Trei brigăzi de arbitri din România au fost desemnate de UEFA să conducă partide din cadrul turului 3...

PSG a primit o amendă de 148.000 de euro pentru incidentele din finala Ligii Campionilor

Comitetul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a aplicat joi o amendă de 148.000 de euro clubului...

Real Madrid nu a reuşit să-şi amâne meciul cu Osasuna, din prima etapă

Echipa de fotbal Real Madrid va debuta în noul sezon din La Liga, conform programării iniţiale, cu un...

F1 – Fernando Alonso a suferit o leziune musculară şi va rata prima şedinţă de antrenamente libere pentru MP al Ungariei

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a suferit o accidentare la muşchii spatelui şi nu va participa la...