Rugby: Argentina, prima echipă calificată în semifinalele Cupei Mondiale 2023

Data:

Selecţionata Argentinei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de rugby, ediţia 2023, după ce a reuşit să învingă cu scorul de 29-17 naţionala Ţării Galilor, în primul meci din sferturile de finală ale acestei competiţii, disputat sâmbătă la Marsilia, în faţa a 67.000 de spectatori, scrie Agerpres.

„Pumele” ajung astfel pentru a treia oară în istoria lor în ultimul careu la un Mondial rezervat sportului cu balonul oval, după ce au mai reuşit această performanţă la ediţiile din 2007 şi 2015.

Meciul de pe Stade Velodrome a fost unul extrem de echilibrat, argentinienii asigurându-şi victoria graţie eseurilor reuşite în finalul reprizei secunde de Joel Sclavi şi Nicolas Sanchez, după ce galezii au condus cu 10-6 la pauză şi apoi cu 17-12, până în minutul 68.

Înaintea startului jocului de la Marsilia s-a păstrat un minut de reculegere pentru „toate victimele terorismului”, după ce un profesor a fost înjunghiat mortal de un tânăr radicalizat, vineri, în faţa unui liceu din oraşul Arras.

În minutul 16, arbitrul sud-african Jaco Peyper a suferit o accidentare la glezna dreaptă şi a fost nevoit să părăsească terenul, rolul de conducător al meciului fiind preluat de arbitrul de tuşă englez Karl Dickson.

Argentina urmează să înfrunte în semifinale câştigătoarea partidei dintre Noua Zeelandă şi Irlanda, programată sâmbătă seara..

În partida de la Marsilia au evoluat echipele:
Argentina: 
Thomas Gallo, Julian Montoya, Francisco Gómez Kodela, Guido Petti, Tomas Lavanini, Juan Martín González, Marcos Kremer, Facundo Isa, Tomás Cubelli, Santiago Carreras, Mateo Carreras, Santiago Chocobares, Lucio Cinti, Emiliano Boffeli, Juan Cruz. Au mai jucat: Matías Moroni, Eduardo Bello, Matías Alemanno, Rodrigo Bruni, Lautaro Bazán, Agustín Creevy, Joel Sclavi şi Nicolas Sanchez.

Ţara Galilor: Gareth Tomas, Ryan Elias, Tomas Francis, Will Rowlands, Adam Beard, Jac Morgan, Tommy Reffell, Aaron Wainwright, Gareth Davies, Dan Biggar, Josh Adams, Nick Tompkins, George North, Louis Rees-Zammit, Liam Williams. Au mai jucat: Dewi Lake, Tomos Williams, Corey Domachowski, Christ Tshiunza, Rio Dyer, Sam Costelow, Dillon Lewis şi Dafydd Jenkins.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, la al 20-lea titlu de campioană naţională

CSA Steaua Bucureşti a cucerit al 20-lea său titlu de campioană naţională la polo pe apă, după ce...

Fotbal: Universitatea Craiova va juca barajul pentru Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 3-2 (0-1), sâmbătă, pe teren propriu,...

Fotbal: CFR Cluj, vicecampioană a României

CFR Cluj e noua vicecampioană a României după ce a surclasat-o pe Farul Constanţa cu scorul de 5-1...

Formula 1: Oscar Piastri (McLaren) s-a impus în ultima sesiune de antrenamente libere de la Imola

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) a dominat cea de-a treia ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui...