Românul Istvan Kovacs va arbitra la Cupa Mondială a Cluburilor

Data:

O brigadă de arbitri din România, compusă din centralul Istvan Kovacs şi din arbitrii asistenţi Mihai Marica şi Ferencz Tunyogi, a fost nominalizată pentru prima ediţie a Cupei Mondiale a Cluburilor, care va avea loc în perioada 14 iunie-13 iulie, în Statele Unite, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal.

În total, 117 oficiali din 41 de ţări au fost nominalizaţi la această competiţie, dintre care 35 de arbitri, 58 de arbitri asistenţi şi 24 de arbitri VAR.

Competiţia include o fază a grupelor, opt grupe de câte patru echipe, urmată de fazele eliminatorii începând cu optimile de finală.

Pe durata turneului, sub forma unui test, arbitrii vor purta camere, iar imaginile captate vor putea fi urmărite de telespectatori în timpul transmisiunilor. ”Telespectatorii vor avea parte de o nouă experienţă, vor vedea imagini dintr-o nouă perspectivă, dintr-un alt unghi, imagini care nu au mai fost oferite publicului până în prezent”, a precizat Pierluigi Collina, preşedintele Comisiei de Arbitri FIFA.

De asemenea, în competiţie va fi implementată şi o nouă regulă menită să oprească tragerile de timp. Dacă un portar va ţine mingea în mâini mai mult de opt secunde, echipa adversă va primi o lovitură de colţ.

Dintre arbitrii europeni, pentru Cupa Mondială a Cluburilor au mai fost reţinuţi Szymon Marciniak (Polonia), Francois Letexier (Franţa), Espen Eskaas (Norvegia), Danny Makkelie (Olanda), Glenn Nyberg (Suedia), Michael Oliver (Anglia), Anthony Taylor (Anglia), Clement Turpin (Franţa), Slavko Vincic (Slovenia), Felix Zwayer (Germania).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Massimiliano Allegri, printre purtătorii torţei olimpice în oraşul Borgomanero

Massimiliano Allegri, antrenorul echipei italiene de fotbal AC Milan, s-a alăturat miercuri purtătorilor de torţă ai Jocurilor Olimpice...

Elias Charalambous (FCSB) – Sunt optimist în ceea ce priveşte a doua parte a sezonului

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, susţinută în cantonamentul din Antalya, că...

David Popovici, cel mai bună înotător european din 2025 (European Aquatics)

Sportivul român David Popovici a fost ales cel mai bun înotător european al anului 2025, conform anchetei forului...

Adversară accesibilă pentru Emma Răducanu în sferturi la Hobart (WTA)

Jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu va avea o adversară accesibilă în sferturile de finală ale turneului...