Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu echipa Ciprului, 2-2 (2-1), marţi seara, pe GSP Stadium din Nicosia, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.
Tricolorii au făcut un nou pas greşit în cursa pentru Cupa Mondială de anul viitor, fiind egalaţi după ce au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Denis Drăguş (2, 18). Loizos Loizou (29), Charalampos Charalampous (76) au marcat pentru gazde, care au dominat jocul şi au presat continuu.
România, care a abordat partida în aceeaşi formulă ca în meciul amical cu Canada (0-3), a arătat prea puţin pentru a emite pretenţii la mai mult.
Echipa antrenată de Mircea Lucescu a deschis scorul rapid, după 91 de secunde, prin Drăguş, scăpat singur după o pasă greşită a lui Kousoulos.
Ciprioţii au replicat imediat, dar portarul Moldovan a reţinut inspirat la 6 metri în faţa lui Pittas (3).
Drăguş s-a aflat din nou în prim plan (8), dar a şutat slab din întoarcere şi Fabiano a reţinut.
În min. 18, Drăguş a fost lansat excelent de Răzvan Marin şi a trimis cu boltă, peste portar, dublând avantajul României.
Echipa noastră a cedat iniţiativa şi gazdele au început să ameninţe poarta lui Moldovan. Pileas (19) a şutat de la 22 de metri, dar Moldovan a prins. Portarul lui Oviedo a intervenit salutar, deviind în corner, mingea şutată de Tzionis (UTA Arad) în min. 24 Tzionis, cu efect la colţul lung.
Cipru a redus din diferenţă în min. 29, când Loizou a reluat de la bara a doua şutul centrare al lui Kastanos.
România putea intra la cabine cu un avans de două goluri, dar Man a ratat singur cu portarul Fabiano (41).
În partea secundă, Cipru a presat şi mai mult, tricolorii nereuşind să îşi creeze nicio ocazie decentă.
Moldovan s-a aflat la post la voleu trimis de Tzionis (52).
În min. 76, după o minge pierdută de Man, Charalampous a trimis în poartă la o minge aşezată de Kakoulli.
Gazdele puteau da lovitura în ultimele minute (90+2), când Pittas a scăpat singur, dar a trimis slab şi Moldovan a apărat.
În alt meci, Austria a învins Bosnia-Herţegovina cu 2-1, în deplasare, cele două echipe fiind la cinci puncte de echipa României în clasamentul grupei, dar tricolorii mai au şansa barajului din primăvară.
România va juca următorul meci pe 12 octombrie, acasă, cu Austria.
Câştigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formaţii clasate pe locul secund în grupe şi cele mai bine clasate câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, ediţia 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.
Cipru – România 2-2 (1-2)
Au marcat: Loizos Loizou (29), Charalampos Charalampous (76), respectiv Denis Drăguş (2, 18).
Nicosia, GSP Stadium
Preliminariile Cupei Mondiale din 2026 – Grupa H
Au evoluat echipele:
Cipru: 12. Fabiano – 16. Antreas Shikkis, 15. Christos Shelis, 19. Konstantinos Laifis, 2. Kostas Pileas (7. Anderson Correia, 46) – 20. Grigoris Kastanos (căpitan), 8. Ioannis Kousoulos (5. Charalampos Charalampous, 62) – 13. Ioannis Costi (23. Charalampos Kyriakou, 68) – 21. Marinos Tzionis (14. Nicolas Koutsakos, 88), 9. Ioannis Pittas, 17. Loizos Loizou (11. Andronikos Kakoulli, 62). Selecţioner: Apostolos Mantzios.
Rezerve neutilizate: 1. Joel Mall, 22. Neofytos Michael – 3. Nikolaos Panagiotou, 4. Stelios Andreou, 6. Giannis Satsias, 10. Pieros Sotiriou, 18. Kostakis Artymatas.
România: 12. Horaţiu Moldovan – 2. Andrei Raţiu, 5. Virgil Ghiţă, 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu – 18. Răzvan Marin (8. Adrian Şut, 80; 19. Florin Tănase, 85), 6. Marius Marin, 10. Nicolae Stanciu (căpitan) – 20. Dennis Man (23. Deian Sorescu, 80), 7. Denis Drăguş, 14. Alexandru Dobre (17. David Miculescu, 65). Selecţioner: Mircea Lucescu.
Rezerve neutilizate: 1. Ştefan Târnovanu, 16. Răzvan Sava – 3. Mihai Popescu, 4. Alexandru Chipciu, 9. Ştefan Baiaram, 13. Vladimir Screciu, 21. Darius Olaru, 22. Alexandru Mitriţă.
Arbitru: Matej Jug; arbitri asistenţi: Matej Zunic, Manuel Vidali; al patrulea oficial: Rade Obrenovic (toţi din Slovenia)
Arbitru video: Asmir Sagrkovic; arbitru asistent video: Alen Borosak (ambii din Slovenia)
Observator UEFA pentru arbitri: Martin Hansson (Suedia); Delegat UEFA: Svetlana Grinkevici (Belarus)
Cartonaşe galbene: Bancu (21), Burcă (44), Kousoulos (48), Pittas (54), Charalampous (90+1), Lucescu (90+3).
AGERPRES