România, surclasată de Elveţia cu 5-0, într-un amical al selecţionatelor Under-20

Data:

Selecţionata de fotbal Under-20 a României a fost surclasată de formaţia similară a Elveţiei cu scorul de 5-0 (2-0), luni, într-un meci amical desfăşurat la Wil, anunță Agerpres.

Otto Hindrich (15, autogol), Daniel Dos Santos Correia (45), Alvyn Antonio Sanches (46), Bradley Fink (59), Theo Berdayes Marques (65 – penalty) au marcat cele cinci goluri în acest test desfăşurat pe gazon sintetic, selecţionata României menţinându-se în nota evoluţiilor sale în deplasare.

Tricolorii au început curajos şi Grosu (5) l-a obligat pe portarul elveţian să acorde corner.

Echilibrul s-a rupt în min. 15, când Franck Surdez a trimis un şut-centrare din unghi, iar Hindrich şi-a băgat mingea în poartă.

Elveţia a fost aproape de golul al doilea în min. 18, când Fink a trimis un lob peste Hindrich, dar şi puţin pe lângă ţintă. Gazdele au intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, Daniel Dos Santos Correia înscriind cu un şut din careu (45).

Intrat la pauză, Alvyn Antonio Sanches a marcat după doar 45 de secunde (46), cu un şut sub transversală, după o pasă de la Surdez. Gazdele au mai punctat prin Fink (59), cu latul, după o reluare ratată a lui Alvyn Antonio Sanches, şi prin Theo Berdayes Marques (65), din penalty, după ce Bîrzu l-a ţinut pe Nikolas Muci.

Cea mai bună ocazie a echipei antrenate de Bogdan Lobonţ a fost un şut trimis de Perianu (85), la colţul scurt, respins în corner de portar.

Tricolorii au mai expediat şuturi de la distanţă şi semidistanţă, însă fără pericol pentru poarta lui Huebel: Munteanu (53), Pănoiu (54) şi Pitu (63).

România venea după un eşec cu Norvegia, la Ploieşti (1-2).

Naţionala Under-20 a jucat şase meciuri amicale în 2021, alternând victoriile cu eşecuri la scor, dar a pierdut ambele jocuri din acest an. Tricolorii U20 au câştigat anul trecut toate cele trei meciuri de acasă cu acelaşi scor, 2-1, cu Portugalia (septembrie), Cehia (octombrie) şi Polonia (noiembrie), pierzând în deplasare, 1-6 cu Anglia (septembrie), 0-4 cu Germania (octombrie) şi 0-7 cu Italia (noiembrie), iar în 2022 a cedat acasă cu Norvegia (1-2) şi în deplasare cu Elveţia (0-5).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liverpool este capabilă să facă ceva special în returul cu PSG, crede antrenorul Arne Slot

Antrenorul echipei FC Liverpool, Arne Slot, a declarat luni că elevii săi trebuie să marcheze primul gol în...

Luis Enrique (PSG) se aşteaptă la un meci dificil la Liverpool, în Liga Campionilor

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a declarat luni că se aşteaptă la un "meci complicat" la Liverpool,...

Netflix anunţă un serial documentar despre Rafael Nadal

Gigantul streaming Netflix a anunţat, luni, lansarea, la sfârşitul lunii mai, a unui nou serial documentar sportiv care...

Real Madrid, ‘un dar de la Dumnezeu’ pentru Kylian Mbappe

Atacantul Kylian Mbappe, căpitanul selecţionatei de fotbal a Franţei, a afirmat că posibilitatea de a juca la Real...