România a pierdut cu Muntenegru, scor 34-35, la EURO 2022

Data:

Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă de echipa Muntenegrului cu scorul de 35-34 (18-18) la Skopje, într-un meci din a doua grupă principală a Campionatului European – EHF EURO 2022, din Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, anunță Agerpres.

Tricolorele, care aveau nevoie de o victorie ca să rămână în cursa pentru semifinale, au făcut un meci foarte bun, dar au pierdut la limită, după un joc presărat cu multe decizii controversate de arbitraj în favoarea gazdelor.

Muntenegru a avut un început mai bun de meci şi a condus cu 6-3 (min. 7), România a egalat (6-6), dar echipa antrenată de Bojana Popovic a avut iniţiativa în continuare (10-8, 11-9). România a reuşit să întoarcă scorul, 14-12 (21), dar la pauză a fost egalitate, 18-18.

În repriza secundă, tricolorele au condus cu 21-19 (36), iar ultima oară s-au aflat în avantaj în min. 51, 29-28, după care Muntenegru a marcat trei goluri consecutive şi a preluat controlul, rămânând în avantaj până la final.

Un moment nefericit s-a produs în min. 58, când Sonia Seraficeanu a lovit-o involuntar cu piciorul în cap pe Milena Raicevic, aflată în cădere, ambele jucătoare părăsind terenul pe braţe.

Pentru echipa antrenată de Florentin Pera au marcat Cristina Neagu 9 goluri, Eliza Buceschi 5, Alexandra Dindiligan 4, Lorena Ostase 4, Bianca Bazaliu 3, Alexandra Badea 2, Sonia Seraficeanu 2, Crina Pintea 2, Sorina Grozav 2, Laura Pristăviţa 1.

Yuliya Dumanska a apărat 10 şuturi (32,26%), iar Daciana Hosu unul.

Golurile învingătoarelor au fost reuşite de Jovanka Radicevic 8, Itana Grbic 8, Ivona Pavicevic 6, Tatjana Brnovic 5, Djudjina Jaukovic 5, Djurdjina Malovic 2, Milena Raicevic 1.

Marina Rajcic a apărat 9 aruncări (29,03%), iar Marta Batinovic a parat 2 (14,29%).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal feminin: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, învingătoare în derby-ul cu Dunărea Brăila

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 27-24 (13-11), joi, pe teren...

Gabriel Toncean, reales în fruntea Federaţiei Balcanice de Culturism şi Fitness

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Gabriel Toncean, a fost reales, joi, la Santa Susana (Spania), preşedinte al Federaţiei...

Fotbal: Parma, din nou în Serie A

Parma, echipa fotbaliştilor români Dennis Man şi Valentin Mihăilă, şi-a asigurat miercuri promovarea în Serie A, prima divizie...

Fotbal: Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern

Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern Munchen şi va rămâne selecţionerul Austriei după Campionatul European de fotbal...