România a debutat cu înfrângeri pe linie la Europenele de box de tineret

Data:

Toţi cei trei pugilişti care au urcat în ring în prima zi a Campionatelor Europene de box pentru tineret de la Sofia au pierdut meciurile susţinute, potrivit Agerpres.

Ionuţ Aurelian Marin a fost învins la puncte de georgianul Mehman Namazov (2-3), în primul tur la cat. 67 kg.

La feminin, în limitele cat. 81 kg, Maria Livia Botică a fost întrecută în sferturi de Karine Airapetian (Ucraina), prin KO tehnic în repriza a doua.

La cat. 52 kg, în optimi, Margareta Camelia Hidigan a pierdut la puncte (1-4) în faţa ucrainencei Anastasia Kovalenko.

România participă cu 19 boxeri la Europenele de tineret, 8 la masculin şi 11 la feminin.

La cat. 51 kg, în optimi, Vlad-Constantin Şchiopu va boxa, sâmbătă, cu danezul Silas Jianchi Reincke Gryholt. Ionuţ Marian Pavel îl va întâlni pe ungurul Sandor Kiss, sâmbătă, în optimile cat. 54 kg. Ionuţ Chiriac îl va înfrunta duminică pe danezul Mikkel Gribsholt Peterson în optimile cat. 57 kg. Florin Camen va urca în ring vineri, la cat. 60 kg, în primul tur, contra turcului Doganay Ozturk. Tot vineri va boxa şi Alexandru Mitică Boboc, împotriva cehului Samuel Korcek, în primul tur la cat. 63,5 kg. La cat. 67 kg vom fi reprezentaţi de Doruleţ Ţiu, care va boxa duminică, în optimi, cu slovenul Luka Rasic. Florin Ioniţă este calificat direct în sferturile cat. 92 kg, unde îl va întâlni, luni, pe grecul Isidoros Kefallinos.

În competiţia feminină, la cat. 48 kg, Emilia Ramona Iuliana Drăgan o va înfrunta sâmbătă, în primul tur, pe Laura Barcelo (Spania). În cadrul cat. 50 kg, Stela Roxana Hamza va boxa direct în sferturile de finală, luni, contra spaniolei Iratxe Vals del Valle. Ana Maria Romanţov va lupta sâmbătă contra italiencei Maria Teresa Sannino, în primul tur la cat. 54 kg. În sferturi va intra Nicoleta Marilena Banciu, la cat. 57 kg, luni, contra letonei Laura Mara Jakovleva. Timea Motogna va debuta şi ea direct în sferturi la cat. 60 kg, luni, contra polonezei Aleksandra Anna Cyrek. Crinuţa Andra Nicoleta Sebe va boxa direct în sferturi la cat. 66 kg, marţi, împotriva bosniacei Amela Halilovic. În sferturi va evolua şi Alina Alexandra Creţu, la cat. 70 kg, luni, împotriva ucrainencei Veronika Nakota. România va avea o reprezentantă şi în sferturile cat. 75 kg, pe Maria Gheorghiţa Cimpoieru, adversara sa de luni fiind ucraineanca Elizaveta Jîboiedova. Ionela Loredana Parpa va evolua la cat. +81 kg, pe 18 aprilie, în sferturi, contra ucrainencei Polina Cernenko.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ciclism: Slovenul Tadej Pogacar domină Turul Italiei

Ciclistul sloven Tadej Pogacar a câştigat etapa-regină a Turului Italiei 2024, desfăşurată duminică între Manerba del Garda şi...

Fotbal: Manchester City, din nou campioană a Angliei

Manchester City a câştigat pentru al patrulea al consecutiv titlul de campioană a Angliei, o performanţă pe care...

Fotbal: Antrenorul Răzvan Lucescu, al doilea titlu cu PAOK Salonic

Antrenorul român Răzvan Lucescu a cucerit titlul de campion al Greciei la fotbal cu PAOK Salonic, după victoria...

Ciclism: Irlandezul Sam Bennett, învingător în cursa de Patru Zile de la Dunkerque

Ciclistul irlandez Sam Bennett (Decathlon-AG2R) a câştigat cursa de Patru Zile de la Dunkerque, fiind urmat în clasamentul...