Robert Lewandowski afirmă că selecţionata Poloniei este afectată după căderea unei rachete pe teritoriul său

Data:

Cu două zile înainte de deschiderea Cupei Mondiale de fotbal 2022, starul Robert Lewandowski a declarat că echipa Poloniei a fost afectată de căderea unei rachete în această săptămână în sudul ţării, incident care s-a soldat cu doi morţi, informează AFP, citată de Agerpres.

„Nu a fost un moment uşor. Toată lumea aştepta explicaţii, informaţii”, a precizat golgheterul Barcelonei la Doha, unde naţionala Poloniei şi-a preluat cartierul general.

„Din păcate, acest incident s-a soldat cu morţi. Este o situaţie foarte dificilă”, a spus Lewandowski.

„După ce lucrurile au fost lămurite, ne-am regăsit calmul şi ne-am concentram pe ce avem de făcut”, a subliniat Lewandowski, în vârstă de 34 de ani.

Marţi, o rachetă a lovit localitatea poloneză Przewodow, în apropierea frontierei cu Ucraina, cauzând moartea a două persoane şi generând temeri privind o escaladare a războiului din Ucraina.

Polonia va debuta la Cupa Mondială marţea viitoare cu Mexic, urmând să joace apoi cu Arabia Saudită şi Argentina, una din favorite, în Grupa C.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...