Răzvan Marin – Suntem dezamăgiţi şi supăraţi că nu am reuşit să trecem mai departe

Data:

Fotbalistul echipei naţionale a României, Răzvan Marin, a declarat, marţi seara, după înfrângerea în faţa Olandei, scor 3-0, şi eliminarea de la EURO 2024, că el şi colegii săi sunt supăraţi şi dezamăgiţi că nu au reuşit să treacă mai departe.

„Suntem dezamăgiţi şi supăraţi că nu am reuşit să trecem mai departe, dar cred că am ieşit cu capul sus din acest turneu. Doar că dacă vrem să facem lucruri foarte bune, să ne batem cu o echipă precum Olanda, trebuie să muncim şi mai mult. Ne doream foarte mult şi chiar eram încrezător că totuşi putem trece mai departe. Însă Olanda a fost echipa mai puternică azi şi a reuşit să câştige”, a afirmat Marin la postul Pro Arena.

El regretă că nu i-a putut face fericiţi încă o dată pe suporterii români.

„Primele 20 de minute, până a venit golul, cred că am controlat meciul. Am avut şi ocazii, dominam, însă ştim că Olanda este o echipă foarte puternică şi a venit acel gol, apoi şi accidentarea lui Vasile… lucruri care au schimbat tot. Fanii au fost extraordinari, le mulţumim din tot sufletul pentru că am simţit susţinerea lor şi pe stadion, şi în afara lui. Îmi pare rău că nu am reuşit să îi bucurăm şi în această seară”, a menţionat mijlocaşul.

Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în optimile de finală.

Aventura tricolorilor la EURO 2024 s-a încheiat dureros, cu un eşec fără drept de apel, în faţa unei echipe care a făcut cel mai bun joc al său în turneu, după prestaţii dezamăgitoare în grupă.

Înfrângerea confirmă complexul pe care România îl are în faţa Olandei, cu o victorie în 15 meciuri directe (11 victorii pentru olandezi, trei egaluri) şi un golaveraj de 32-3 pentru ”portocala mecanică”. Aceasta a fost a cincea victorie la rând a olandezilor.

În sferturile de finală, Olanda va juca împotriva câştigătoarei dintre Austria şi Turcia.

România a făcut un turneu final bun, îndeplinindu-şi obiectivul, acela de a trece de faza grupelor şi a făcut acest lucru din postura de câştigătoare a grupei, învingând Ucraina (3-0), pierzând cu Belgia (0-2) şi remizând cu Slovacia (1-1).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...