Răzvan Lucescu (PAOK Salonic) – Sunt perioade în care orice ai face nu reuşeşti să câştigi

Data:

Antrenorul echipei elene PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, a afirmat, la finalul partidei cu FCSB, pierdută pe teren propriu cu scorul de 0-1, în Europa League, că în fotbal există perioade în care o formaţie orice ar face nu reuşeşte să câştige.

„Avem şi noi partea noastră de vină. Nu vreau să intru în prea multe discuţii şi analize. Pe de altă parte, din experienţa mea, sunt astfel de perioade, în care orice ai face nu reuşeşti să câştigi, şi invers, la cea mai mică greşeală pe care o faci, primeşti gol. Aşa s-a întâmplat şi duminică, şi meciul de astăzi a fost asemănător. Un gol marcat în prima repriză de către noi ar fi însemnat cu totul şi cu totul altceva. Probabil că în momentul de faţă jucăm cu prea mare dorinţă de a reuşi, pentru că nu am fost capabili să marcăm, aşa cum s-a întâmplat în toate aceste meciuri, presiunea pe jucători creşte şi de aici apar ratările. Nu ne rămâne nimic altceva de făcut decât să luptăm”, a declarat Lucescu la DigiSport.

Tehnicianul român crede că formaţie sale îi lipseşte şi norocul de a înscrie în astfel de partide.

„Asta este viaţa noastră, meseria noastră, trebuie să trecem la luptă. Avem şi noi multe de schimbat, dar avem şi mulţi jucători noi aduşi în această vară şi toate aceste elemente nu sunt bine închegate şi puse la punct. Nu există acea convingere unul în celălalt. Noi trebuie să ne luptăm ca să trecem peste astfel de momente. Lipseşte şi norocul, poate că în altă perioadă am fost mai norocoşi. Am câştigat, am câştigat încrederea apoi, în fotbal eşti pus în situaţii total imprevizibile şi trebuie să reacţionezi. Acum suntem într-o astfel de situaţie, rămân la părerea că acolo în faţă nu reuşim să gestionăm foarte bine ceea ce ar trebui să facem, nu mai suntem atât de agresivi”, a mai spus Lucescu.

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în etapa a doua a competiţiei de fotbal Europa League, deşi a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică.

Aceasta este cea de-a doua victorie consecutivă în competiţie pentru FCSB, după 4-1 cu letonii de la RFS, săptămâna trecută, la Bucureşti. Campioana României le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe Glasgow Rangers (24 octombrie, în deplasare), FC Midtjylland (7 noiembrie, acasă), Olympiakos Pireu (28 noiembrie, acasă), Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).

PAOK a pierdut şi primul meci din competiţie, 1-3 cu Galatasaray, la Istanbul.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor: Haaland se vede „departe” de Messi şi Cristiano Ronaldo

Prolificul marcator Erling Haaland s-a considerat "departe" de nivelul atins de legendele vii Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo,...

Paolo Dybala (AS Roma) va lipsi o lună din cauza unei accidentări

Paulo Dybala, jucătorul lui AS Roma, va fi indisponibil timp de o lună, după ce a suferit o...

Kevin De Bruyne a anunţat că a început recuperarea după operaţia la coapsa dreaptă

Kevin De Bruyne a confirmat luni pe reţelele de socializare că a început recuperarea după operaţia la bicepsul...

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...