Răzvan Burleanu (FRF) – Vrem să ne consolidăm poziţia în primele 20 de echipe naţionale ale Europei

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, le-a transmis, marţi, membrilor afiliaţi, în cadrul Adunării Generale, că unul dintre obiectivele instituţiei pe care o conduce este ca echipa naţională să îşi consolideze poziţia în primele 20 de selecţionate ale Europei.

„Am trecut deja de jumătatea celui de al doilea ciclu strategic, viziunea noastră a rămas neschimbată. Vrem să ne consolidăm poziţia în primele 20 de echipe naţionale ale Europei şi vrem să fim organizaţia cu cel mai puternic impact social în România. Dacă până acum ne-am aflat cu toţii în tranşeele construcţiei performanţei, după meciul cu Elveţia, am simţit cu toţii că tot acest efort a meritat, am simţit că am câştigat cu toţii. Pentru că am perseverat împreună, ne aşteaptă în această vară o bucurie, o emoţie pe care nu o poţi împărtăşi decât atunci când o trăieşti cu adevărat şi anume prezenţa la acest turneu final, care are un rol extrem de important”, a afirmat Burleanu în cadrul Adunării Generale a FRF care a avut loc la Casa Fotbalului.

El a menţionat totodată şi realizările administraţiei pe care o conduce din ultima perioadă.

„Am reuşit să dărâmăm împreună foarte multe prejudecăţi şi să schimbăm întreaga cultură a structurilor fotbalului, şi acest lucru reprezintă cel mai bun răspuns pe termen lung. Astăzi înregistrăm cel mai mare număr de copii de după Revoluţie care joacă fotbal, avem de peste patru ori mai mulţi copii care joacă fotbal astăzi în România. Cluburile din Liga I şi-au majorat investiţiile de peste şase ori în ultimii şase ani la propriile academii, iar anul acesta suntem aproape la acelaşi nivel în ceea ce priveşte numărul de spectatori ca în anii ’90. Românii au revenit din nou pe stadioane. În ceea ce priveşte infrastructura am inaugurat în ultimii ani opt stadioane noi”, a spus preşedintele FRF.

Burleanu a precizat totodată că în cadrul Academiei naţionale de fotbal au fost pregătiţi peste 4.000 de oameni în urma diferitelor cursuri de perfecţionare.

„Am crescut numărul loturilor naţionale, Under 15, Under 18, am crescut numărul de zile petrecute de copiii noştri în cantonamentele echipelor naţionale, am dedicat mai mulţi oameni staff-urilor care să-i susţină pe aceşti tineri în sistemul de elită. Am construit practic de la zero, pentru că nu era absolut nimic. Am reformat complet şcoala federală de antrenori şi am creat Academia naţională de fotbal, care a pregătit până în acest moment peste 4.000 de români în diferite programe de management sportiv. Juniorii au început să obţină rezultate semnificative, deşi mai sunt şi amărăciuni, dar trebuie să învăţăm să ne ridicăm să facem următorul pas”, a adăugat Burleanu.

Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a avut loc, marţi, la Casa Fotbalului, în prezenţa a 239 de membri afiliaţi, din totalul de 278.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romelu Lukaku (Napoli), accidentat la coapsă, riscă să fie indisponibil câteva luni

Romelu Lukaku, atacantul lui Napoli, accidentat la coapsa stângă în meciul amical de joi cu Olympiakos Pireu, riscă...

‘Avansăm pas cu pas’, a spus Xabi Alonso, antrenorul lui Real Madrid

Noul antrenor al lui Real Madrid, Xabi Alonso, care vrea să readucă gigantul spaniol în vârful fotbalului mondial,...

Gael Monfils va face pereche cu Naomi Osaka la dublu mixt, la US Open, iar Sinner cu Siniakova

Lista finală de jucători pentru noul turneu de tenis de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu...

F1: Oscar Piastri va avea propria tribună la Marele Premiu al Australiei din 2026

Australianul Oscar Piastri, actualul lider al Campionatului Mondial de Formula 1, va da numele unei tribune la Marele...