Răzvan Burleanu (FRF) spune că Liga Naţiunilor nu reprezintă un obiectiv în contractul cu Mircea Lucescu

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Liga Naţiunilor nu reprezintă un obiectiv în contractul cu noul selecţioner al echipei naţionale a României, Mircea Lucescu.

„Liga Naţiunilor nu reprezintă un obiectiv intermediar pentru că în meciurile din această competiţie ne interesează în primul rând să ne definitivăm lotul şi jocul pentru campania de calificare la Cupa Mondială din 2026. Sigur însă că ne dorim să câştigăm grupa din Liga Naţiunilor pentru a avea un traseu mai uşor la tragerea la sorţi a preliminariilor pentru Cupa Mondială”, a afirmat Burleanu.

„Cu Mircea Lucescu pe banca tehnică suntem foarte încrezători că echipa naţională îşi va putea atinge potenţialul maxim în următorii ani şi că putem scrie împreună o pagină de istorie în ceea ce înseamnă frumuseţea performanţelor fotbalului românesc. Mircea Lucescu este un simbol al performanţei şi al profesionalismului având în vedere palmaresul care îl şi plasează în top trei la nivel mondial după Alex Ferguson şi Pep Guardiola”, a mai spus preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din istoria fotbalului românesc, a fost instalat oficial, marţi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani.

Tehnicianul în vârstă de 79 de ani, liber după despărţirea de Dinamo Kiev din 3 noiembrie 2023, a semnat cu FRF un contract valabil pe doi ani, având ca obiectiv calificarea la Cupa Mondială organizată în 2026 de Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

Lucescu a mai condus prima reprezentativă a României în urmă cu 38 de ani. În primul său mandat, care s-a întins între 1 noiembrie 1981 şi 2 octombrie 1986, România a disputat 57 de meciuri, obţinând 24 de victorii, 15 înfrângeri şi 19 egaluri.

În cariera sa, Lucescu a antrenat formaţiile Corvinul Hunedoara, reprezentativa României, Dinamo Bucureşti, Pisa, Brescia, Reggiana, FC Rapid Bucureşti, Inter Milano, Galatasaray Istanbul, Beşiktaş Istanbul, Şahtior Doneţk, Zenit Sankt Petersburg, reprezentativa Turciei şi Dinamo Kiev.

Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a fost desemnat, la 24 iulie, prima opţiune pentru postul de selecţioner al echipei naţionale a României de către Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal. De la acel moment, conducerea FRF a discutat cu Gheorghe Hagi condiţiile preluării conducerii tehnice a primei reprezentative.

Ulterior, la 29 iulie, Hagi a refuzat postul de selecţioner el transmiţând prin intermediul unui comunicat de presă că decizia a luat-o ca urmare a unor condiţii impuse de FRF, dar şi a proiectului început la Constanţa.

Federaţia Română de Fotbal a anunţase la 22 iulie, pe site-ul oficial, încheierea colaborării cu selecţionerul Edward Iordănescu, după ce prelungirea contractului scadent la finalul acestei luni nu a mai fost posibilă, cele două părţi nereuşind să ajungă la o înţelegere.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor şi solicită găsirea unui loc pentru...

Arina Sabalenka a acces în turul al doilea la Wimbledon

Belarusa Arina Sabalenka, numărul 1 mondial al tenisului feminin, a acces luni în turul al doilea al turneului...

Daniil Medvedev, eliminat de francezul Benjamin Bonzi în primul tur la Wimbledon

Tenismanul rus Daniil Medvedev, fost număr 1 mondial, a fost eliminat de francezul Benjamin Bonzi după patru seturi,...

Circuitul Montmelo de Valles a fost ales gazdă a primelor teste de F1 în 2026

Circuitul Barcelona-Catalonia din Montmello del Valles a fost ales pentru a găzdui primele teste dinaintea sezonului 2026 de...