Raţiu – Trebuie să fim la fel de uniţi ca până acum şi să luăm 6 puncte în aceste prime partide

Data:

Fotbalistul echipei naţionale a României, Andrei Raţiu, a declarat marţi că jucătorii primei reprezentative trebuie să fie la fel de uniţi ca până acum pentru a câştiga toate cele şase puncte din meciurile cu Kosovo şi Lituania, primele din noua ediţie a Ligii Naţiunilor.

„Avem o mare şansă să intrăm în play-off pentru Cupa Mondială prin Liga Naţiunilor. Trebuie să fim la fel de uniţi ca până acum şi să luăm toate cele şase puncte din aceste prime partide. E o onoare pentru mine să lucrez cu Mircea Lucescu, de abia aştept să începem”, a afirmat fundaşul într-un interviu acordat FRF TV.

„O să fie meciuri grele, ştim bine din trecut cum a fost în Kosovo. Vor fi multe dueluri, de aceea trebuie să fim uniţi şi să jucăm ce ştim noi pentru a putea să luăm cele trei puncte acolo. Iar apoi, acasă, să jucăm cu curaj împreună cu suporterii noştri pentru ca apoi să fim pe drumul cel bun. Le transmit fanilor că vom da tot ce putem, ca întotdeauna, şi îi aşteptăm să fie la fel ca şi până acum”, a adăugat el.

Andrei Raţiu îşi aminteşte cu plăcere de perioada petrecută în această vară la Campionatul European din Germania.

„Se mai simte puţin euforia de după EURO, dar pot spune că a trecut. A fost cea mai frumoasă perioadă din cariera mea, chiar am fost foarte trist când am plecat de acolo (n.r. – din Germania)”, a explicat Raţiu.

Lotul echipei naţionale de fotbal a României s-a reunit, duminică, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, înaintea primei acţiuni după participarea la EURO 2024 reprezentată de debutul în noua ediţie a Ligii Naţiunilor. Aceasta este totodată şi prima întâlnire cu jucătorii a lui Mircea Lucescu, revenit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani.

Echipa naţională a României întâlneşte Kosovo, la 6 septembrie, (ora 21:45, Stadionul ”Fadil Vokrri” din Prishtina) şi Lituania, în 9 septembrie, (ora 21:45, Stadionul Steaua din Bucureşti), în primele sale două partide din cadrul ediţiei 2024-2025 a Ligii Naţiunilor.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...