Rapid a cedat 1 milion de euro din transferul lui Ilie clubului care l-a format

Data:

Rapid Bucureşti a cedat un milion de euro din transferul jucătorului Rareş Ilie la echipa franceză OGC Nice, către ACS Juniorul 2014, club la care s-a format fotbalistul şi care păstrase o parte din drepturile federative, potrivit Agerpres.

„O afacere există cu adevărat doar atunci când toată lumea are de câştigat, altfel se numeşte escrocherie. Cu toţii ştim că Rareş Ilie a plecat la unul dintre cele mai mari cluburi din Europa, pentru el este excepţional, el se va putea exprimă acolo la cel mai înalt nivel. Pentru România poate el va ajunge căpitanul echipei naţionale şi toată lumea va avea de câştigat. Pentru Rapid, şi Rapid sigur are de câştigat, ştiţi foarte bine contractul, a fost vândut pe bani buni. Mai există însă un partener al nostru care normal şi el are de câştigat. ACS Juniorul, care a decis atunci când copilul Rareş Ilie a fost transferat la Rapid, să păstreze un procent din viitoarele drepturi pentru acest junior. Astăzi acest procent înseamnă un milion de euro”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Dan Şucu, acţionarul FC Rapid.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...