Proprietarii lui Manchester United vor să vândă clubul, după despărţirea de Cristiano Ronaldo

Data:

Proprietarii americani ai clubului englez de fotbal Manchester United au anunţat marţi că sunt dispuşi să vândă gruparea de pe Old Trafford, care nu reuşeşte să-şi recapete gloria de altădată, informează AFP, citată de Agerpres.

Anunţul a fost făcut la câteva ore după oficializarea divorţului, „de comun acord” şi „cu efect imediat”, dintre United şi superstarul portughez Cristiano Ronaldo, cvintuplu câştigător al Balonului de Aur, la un an şi jumătate după revenirea acestuia la Manchester.

„Consiliul de administraţie are în vedere toate alternativele strategice, inclusiv o nouă investiţie în club, o vânzare sau alte tranzacţii care să implice societatea”, precizează clubul, deţinut de familia Glazer din 2005, într-un comunicat.

Eşecul revenirii lui Ronaldo la clubul la care s-a făcut remarcat pe scena mondială, între 2003 şi 2009, este o nouă dovadă a incapacităţii lui Manchester United de a reveni în topul ierarhiei fotbalului britanic, dominat în prezent de rivalele Manchester City, Liverpool şi Chelsea.

Ultimul titlu obţinut de Red Devils în Premier League datează din 2013, la finalul ultimului sezon în care Sir Alex Ferguson a îndeplinit rolul de manager general.

„Procesul este conceput pentru a spori viitoarea creştere a clubului, cu obiectivul final de a poziţiona acest club pentru a valorifica oportunităţile atât pe teren, cât şi pe plan comercial. Vom evalua toate opţiunile, pentru a ne asigura că îi servim cel mai bine pe suporteri noştri şi că Manchester United maximizează oportunităţile de creştere semnificativă la îndemâna clubului acum şi în viitor”, au subliniat în comunicat Avram şi Joel Glazer, cei doi co-preşedinţi ai lui Manchester United, fiii omului de afaceri Malcolm Glazer, decedat în 2014 şi care preluase conducerea clubului în 2005.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...