Primăria Parisului anunţă că se poate înota în Sena, cu trei săptămâni înaintea Jocurilor Olimpice

Data:

Pierre Rabadan, viceprimarul Parisului responsabil cu sportul, Jocurilor Olimpice şi Sena, a ţinut să dea asigurări în privinţa stării apei fluviului care traversează Parisul şi în care urmează să se desfăşoare unele probe de înot din cadrul JO 2024.

„Rezultatele din ultimele zile sunt satisfăcătoare şi conforme cu înotul”, a asigurat fostul jucător de rugby al echipei Stade Francais.

Anterior, rezultatele analizelor nu au fost la fel de optimiste, în special din cauza condiţiilor meteo, care au afectat calitatea apei.

„Ştiam de ce nu a fost aşa, având în vedere ploile abundente din mai şi iunie. Acum, rezultatele calităţii apei sunt în concordanţă cu nevoile noastre. Evident, următoarele zile trebuie să continue în această direcţie, dar nu am nicio grijă”, a mai spus viceprimarul.

În urma evoluţiei recente a rezultatelor analizelor, competiţiile de înot în ape deschise şi triatlon se vor putea desfăşura aşa cum au prevăzut organizatorii Jocurilor de la Paris, potrivit lui Pierre Rabadan. „Evident, următoarele zile trebuie să continue în această direcţie, dar nu am nicio grijă, vom fi la rendez-vous la Jocuri”, a adăugat el.

Luna trecută, primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunţat că va înota după Ziua naţională a Franţei (14 iulie) în Sena, pentru a demonstra că apa fluviului nu reprezintă niciun pericol pentru sportivii participanţi la JO 2024.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...