Presupuse fapte de corupţie umbresc fotbalul spaniol

Data:

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF), a negat, luni, că ar fi plătit comisioane lui Gerard Pique sau companiei sale Kosmos pentru organizarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită şi că fostul fotbalist al Barcelonei le-ar fi încasat, afirmând totodată că prin acel contract „fotbalul a fost salvat”, informează EFE, scrie Agerpres.

Rubiales a declarat, luni, în faţa tribunalului din Majadahonda, care anchetează presupusele fapte de corupţie la Federaţia spaniolă, că acel comision pe care l-a primit compania Kosmos a fost plătit de arabi şi nu de Federaţia spaniolă, fiind inclus în final în contract pentru că nu a prejudiciat în niciun fel organismul pe care îl conducea.

Fostul preşedinte al Federaţiei a afirmat că acel contract a fost semnat în plină pandemie şi dacă nu ar fi realizat acel venit, fotbalul spaniol ar fi fost „probabil mort”, dar managementul său l-a ajutat să crească cifra de afaceri de la 140 la 400 de milioane de euro şi a contribuit la obţinerea dreptului de organizare de către Spania a Cupei Mondiale din 2030.

„Contractul cu Kosmos nu a fost stabilit de Federaţie, ci de Pique, care a fost contactat de compania arabă Sela, iar comisionul a fost negociat direct între cele două părţi. Nu a existat nicio imixtiune, iar contractul a primit aprobarea Comisiei de etică şi de conformitate a Federaţiei”, a mai spus Rubiales în faţa judecătorului.

Luis Rubiales va compărea în faţa instanţei şi în „dosarul sărutului forţat” în care a fost implicată campioana mondială Jenni Hermoso, după respingerea apelului său.

Justiţia spaniolă solicită o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare pentru Luis Rubiales pentru infracţiunile de agresiune sexuală şi constrângere, acesta sărutând-o cu forţa pe gură pe jucătoarea Jenni Hermoso după finala Cupei Mondiale de la Sydney, pe 20 august.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, procurorul cere ca lui Rubiales să-i fie interzis să lucreze în domeniul sportului pe durata pedepsei, să fie în libertate supravegheată timp de doi ani după ce va ieşi din închisoare şi să i se interzică să comunice cu jucătoarea sau să se apropie de ea pe o distanţă de 200 de metri timp de patru ani.

Ministerul Public mai solicită, de asemenea, ca Rubiales să-i acorde 50.000 de euro drept despăgubiri fotbalistei pentru delictul de agresiune sexuală.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jamal Musiala, jucătorul lui Bayern Munchen, a reluat antrenamentele

Fotbalistul german Jamal Musiala a participat joi la primul său antrenament cu Bayern Munchen după ce a suferit...

Dennis Man, nominalizat la titlul de cel mai bun jucător al săptămânii în Liga Campionilor

Atacantul român Dennis Man a fost nominalizat de site-ul UEFA la titlul de cel mai bun jucător al...

F1: Marele Premiu al Mexicului, o nouă oportunitate pentru Verstappen de a reduce diferenţa faţă de McLaren

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) are o nouă şansă de a micşora handicapul faţă de piloţii de...

Portarul Thibaut Courtois a strălucit la cel de-al 300-lea său meci pentru Real Madrid

Portarul Thibaut Courtois a disputat miercuri seara al 300-lea său meci în tricoul echipei spaniole de fotbal Real...