Preşedintele federaţiei indoneziene de fotbal, îndemnat să demisioneze după tragedia soldată cu 132 de morţi

Data:

Grupul de lucru desemnat să ancheteze asupra tragediei survenite pe un stadion indonezian, soldată cu 132 de morţi la începutul lunii octombrie, i-a cerut preşedintelui Federaţiei de fotbal să demisioneze, a afirmat, ministrul indonezian de Interne, Mohammad Mahfud Mahmodin, relatează AFP, citată de Agerpres.

În cursul unei conferinţe de presă, ministrul a explicat că raportul anchetatorilor, înmânat preşedintelui indonezian Joko Widodo, stipulează ca Federaţia de fotbal (PSSI) să-şi asume responsabilităţile sale.

„Tehnic, guvernul nu poate interveni în PSSI, dar într-o ţară îndreptată spre morală, etică şi cultură, ar fi normal ca şeful PSSI şi toţi membrii consiliului director să demisioneze”, se arată în documentul de 124 de pagini.

Actualul conducător al Federaţiei, Mochammad Iriawan, este fostul şef al poliţiei din Jakarta.

Nu mai puţin de 132 de persoane au murit într-o busculadă creată după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa suporterii unei echipe de fotbal care au pătruns pe teren după un meci care a avut loc pe stadionul Kanjuruhan din oraşul Malang, în provincia Java de Est din Indonezia.

Tribunele de pe stadionul Kanjuruhan au fost pline la meciul respectiv, aproximativ 42.000 spectatori, la meciul dintre Arema FC şi rivală Persebaya Surabaya.

După eşecul suferit de favoriţi (scor 2-3), fanii echipei Arema FC au intrat pe teren pentru a le cere socoteală jucătorilor şi conducătorilor.

Poliţia a încercat să controleze mulţimea cu forţa, utilizând bastoane, conform martorilor şi filmărilor video, dar acest lucru a determinat şi mai mulţi suporteri să intre pe gazon.

Folosirea masivă a gazelor lacrimogene a provocat panică în rândul mulţimii şi, în condiţiile în care ieşirile erau inaccesibile, mulţi au murit asfixiaţi sau călcaţi în picioare.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, favorită la cucerirea titlului

CSA Steaua Bucureşti se află la un singur succes de câştigarea celui de-al 20-lea său titlu naţional, după...

Fotbal: Farul Constanţa – Sepsi OSK 1-4, în play-off-ul Superligii

Farul Constanţa a fost învinsă fără drept de apel de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 4-1...

Tenis: Swiatek şi Sabalenka, în finala de la Madrid

Poloneza Iga Swiatek şi belarusa Arina Sabalenka, primele două jucătoare ale lumii, ca şi în 2023, se vor...

Mijlocaşul Phil Foden (Manchester City), cel mai bun jucător al anului în opinia Asociaţiei Jurnaliştilor de Fotbal

Mijlocaşul ofensiv Phil Foden, la masculin, şi atacantul Khadija 'Bunny' Shaw, la feminin, ambii de la Manchester City,...