Preşedintele federaţiei indoneziene de fotbal, îndemnat să demisioneze după tragedia soldată cu 132 de morţi

Data:

Grupul de lucru desemnat să ancheteze asupra tragediei survenite pe un stadion indonezian, soldată cu 132 de morţi la începutul lunii octombrie, i-a cerut preşedintelui Federaţiei de fotbal să demisioneze, a afirmat, ministrul indonezian de Interne, Mohammad Mahfud Mahmodin, relatează AFP, citată de Agerpres.

În cursul unei conferinţe de presă, ministrul a explicat că raportul anchetatorilor, înmânat preşedintelui indonezian Joko Widodo, stipulează ca Federaţia de fotbal (PSSI) să-şi asume responsabilităţile sale.

„Tehnic, guvernul nu poate interveni în PSSI, dar într-o ţară îndreptată spre morală, etică şi cultură, ar fi normal ca şeful PSSI şi toţi membrii consiliului director să demisioneze”, se arată în documentul de 124 de pagini.

Actualul conducător al Federaţiei, Mochammad Iriawan, este fostul şef al poliţiei din Jakarta.

Nu mai puţin de 132 de persoane au murit într-o busculadă creată după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa suporterii unei echipe de fotbal care au pătruns pe teren după un meci care a avut loc pe stadionul Kanjuruhan din oraşul Malang, în provincia Java de Est din Indonezia.

Tribunele de pe stadionul Kanjuruhan au fost pline la meciul respectiv, aproximativ 42.000 spectatori, la meciul dintre Arema FC şi rivală Persebaya Surabaya.

După eşecul suferit de favoriţi (scor 2-3), fanii echipei Arema FC au intrat pe teren pentru a le cere socoteală jucătorilor şi conducătorilor.

Poliţia a încercat să controleze mulţimea cu forţa, utilizând bastoane, conform martorilor şi filmărilor video, dar acest lucru a determinat şi mai mulţi suporteri să intre pe gazon.

Folosirea masivă a gazelor lacrimogene a provocat panică în rândul mulţimii şi, în condiţiile în care ieşirile erau inaccesibile, mulţi au murit asfixiaţi sau călcaţi în picioare.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...