Preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal nu a luat în calcul opţiunea Zidane pentru postul de selecţioner

Data:

Preşedintele Federaţiei franceze de fotbal (FFF), Noel Le Graet, a declarat a doua zi după prelungirea contractului lui Didier Deschamps ca selecţioner până în 2026, că nu a luat în calcul opţiunea Zinedine Zidane pentru naţionala Franţei şi nici nu a avut cu el o discuţie despre acest subiect, transmite AFP, citată de Agerpres.

Zidane era văzut de media franceză ca principala opţiune pentru postul de selecţioner în cazul în care Didier Deschamps ar fi refuzat reînnoirea contractului.

Întrebat la Radio Monte Carlo dacă a vorbit cu starul francez în aceste ultime zile, Le Graet a avut o reacţie deplasată faţă de campionul mondial din 1998: ”Nici măcar nu l-aş fi luat la telefon. Ca să-i spun ce? ‘Bună ziua domnule, nu vă îngrijoraţi, căutaţi un alt club, eu tocmai am căzut de acord cu Didier?”’.

Şeful FFF, în vârstă de 81 ani, a comentat şi presupusul interes al Braziliei pentru serviciile lui Zinedine Zidane: ”Aş fi surprins dacă ar merge acolo. Face ce vrea, nu e treaba mea. Nu l-am întâlnit niciodată şi nu am intenţionat niciodată să ne despărţim de Didier Deschamps. Nu-mi pasă, poate merge unde vrea, la un club, ar avea câte vrea în Europa, un club mare. Dar o selecţionată, cred că e mai greu în ceea ce mă priveşte”.

Remarcile lui Le Graet nu au fost însă pe gustul starului Kylian Mbappe, care a scris pe contul său de Twitter: ”Zidane este Franţa, nu arătăm o asemenea lipsă de respect unei legende…”.

Şi ministrul francez al sporturilor, Amelier Oudea-Castera, a intervenit duminică, cerându-i lui Noel Le Graet să-şi ceară scuze pentru vorbele lui usturătoare la adresa lui Zidane.

”Din nou declaraţii deplasate, de această dată o lipsă ruşinoasă de respect, care ne doare pe toţi, faţă de o legendă a fotbalului şi a sportului: un preşedinte al primei federaţii sportive din Franţa nu ar trebui să spună asta. Scuze pentru aceste cuvinte la adresa lui Zidane vă rog”, a scris ministrul pe contul său de Twitter.

Reacţia ministrului Amelie Oudea-Castera vine în momentul în care FFF face obiectul unui audit şi al unui control comandate de Ministerul Sportului pentru a clarifica în special practicile manageriale ale FFF în ceea ce priveşte violenţa sexistă şi sexuală. Noel Le Graet şi directorul general al FFF, Florence Hardouin, urmează să fie audiaţi săptămâna aceasta.

Contractul lui Didier Deschamps la cârma naţionalei Franţei a fost prelungit sâmbătă până în anul 2026, când are loc Cupa Mondială din Statele Unite, Canada şi Mexic.

Numit selecţioner în 2012, Deschamps era la final de contract după încheierea Cupei Mondiale din Qatar, unde „Les Bleus” au atins finala, câştigată de Argentina la lovituri de departajare. Sub comanda sa, Franţa a câştigat CM 2018 şi a jucat finala EURO 2016.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...