Jucătorii de la Australian Open nu vor fi supuşi testelor pentru Covid-19

Data:

Jucătorii care vor participa la Australian Open 2023, primul Grand Slam al anului, nu vor fi supuşi testelor pentru Covid-19 şi pot juca chiar dacă sunt infectaţi, a anunţat Craig Tiley, directorul turneului de la Melbourne, citat de Reuters și Agerpres.

Politica de sănătate, despre care Tiley a spus că reflectă ceea ce se întâmplă în comunitatea mai largă, reprezintă o schimbare marcantă faţă de protocoalele stricte care au fost impuse la Melbourne în ultimii doi ani.

Ediţia din 2021 a avut loc într-o bulă biosecurizată, fără spectatori timp de câteva zile, după o creştere a cazurilor de infectare în comunitate, în timp ce Novak Djokovic, de nouă ori învingător la Australian Open, a fost deportat din ţară din cauză că nu era vaccinat.

”Am vrut doar să urmăm ceea ce se întâmplă în prezent în comunitate, a spus Tiley reporterilor de la Melbourne Park. Am făcut un pas mai departe, făcând o recomandare celor care sunt bolnavi să stea deoparte, iar personalul nostru medical va continua să monitorizeze situaţia, precum şi jucătorii de asemenea”.

La meciul de cricket dintre Australia şi Africa de Sud, disputat săptămâna trecută la Sydney pe durata a cinci zile, jucătorul australian Matt Renshaw a continuat să joace deşi a fost testat pozitiv la Covid-19. El a fost izolat de coechipierii săi în primele trei zile ale meciului, dar a revenit apoi în vestiar după câteva teste negative.

”Le-am spus clar jucătorilor noştri, ca şi staff-ului nostru, dacă te simţi rău, stai acasă. Este un mediu normalizat pentru noi şi nu este diferit de cricket, astfel că vor exista potenţial jucători care vor concura cu Covid”, a adăugat Tiley.

Oraşul Melbourne s-a confruntat cu ele mai lungi şi stricte lockdown-uri din lume la apogeul pandemiei, dar în prezent recomandările au înlocuit măsurile stricte ca piatră de temelie a politicii de sănătate publică.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Begu, în sferturi la Antalya

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, revenită în circuitul profesionist după aproape şapte luni de absenţă, s-a calificat,...

Fotbal: Dan Şucu se va deplasa cu galeria Rapidului la Craiova

Acţionarul majoritar al clubului FC Rapid, Dan Şucu, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul...

Baschet: „Rachetele” din Houston, de neoprit în NBA

Houston Rockets şi-a trecut în cont a zecea victorie consecutivă în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), impunându-se...

Tenis: Collins – Rîbakina, în finala feminină de la Miami

Americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina vor juca finala turneului de tenis WTA 1.000 de la Miami...