Preşedintele clubului Chelsea visează la un All-Star Game în Premier League

Data:

Noul preşedinte al clubului englez de fotbal Chelsea Londra, Todd Boehly, a prezentat ideea unui meci care să reunească cei mai buni jucători din Premier League, după modelul „All-Star Game” din sporturile americane, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Credem că am putea avea cu uşurinţă un All-Star Game în Premier League, în care să se înfrunte o echipă din Nord cu o echipă din Sud, de care ar putea beneficia financiar întreaga ligă engleză”, a declarat Boehly în cadrul unui forum desfăşurat la New York.

Boehly, co-proprietarul clubului Chelsea, deţine de asemenea acţiuni la echipele Los Angeles Dodgers (baseball) şi L.A. Lakers (baschet). El a adăugat că a prezentat deja ideea omologilor săi din Premier League.

„Oamenii vor mai mulţi bani pentru toată piramida fotbalului englez. Cu ocazia MLB All-Star Game (campionatul nord-american de baseball – n.red) din acest an, am făcut 200 de milioane de dolari în doar două zile, luni şi marţi”, a mai spus Boehly.

În Statele Unite, Major League Baseball (MLB) şi Liga nord-americană de baschet (NBA), organizează ambele câte un All-Star Game, în care se înfruntă cei mai buni jucători ai echipelor sau conferinţelor respective.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Alcaraz speră în continuare să facă pereche la dublu cu Nadal, la Jocurile Olimpice de la Paris

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a declarat, după calificarea sa în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...

Fotbal: Nike şi-a prelungit parteneriatul cu nationala Franţei până în 2034

Federaţia franceză de fotbal (FFF) şi Nike au anunţat marţi reînnoirea parteneriatului lor, început în 2011, acesta fiind...

F1: Inginerul britanic Adrian Newey pleacă de la Red Bull, a anunţat echipa austriacă

Inginerul britanic Adrian Newey, considerat un adevărat "guru al aerodinamicii", va părăsit la începutul anului 2025 echipa de...

Fotbal: Harry Kane l-a egalat pe Mbappe în fruntea clasamentului golgheterilor Ligii Campionilor

Internaţionalul englez Harry Kane, atacantul echipei Bayern Munchen, a marcat al optulea său gol în actuala ediţie a...