Premier League deschide un birou în China

Data:

Premier League a anunţat, joi, deschiderea unui birou la Beijing, pentru a „continua creşterea ligii de fotbal din China”, relatează EFE.

Competiţia engleză îşi adaugă astfel al treilea birou internaţional, după cele deschise în 2019 în Singapore şi în 2023 la New York.

Potrivit Premier League, acest nou birou va promova fotbalul englez în regiune şi va crea noi oportunităţi pentru fanii din China, pentru a cunoaşte mai bine campionatul şi cluburile.

Pentru a sărbători această inaugurare, Premier League a desfăşurat cursuri de antrenorat, cu participarea tehnicienilor de la Leicester City, Manchester United, Tottenham Hotspur şi Wolverhampton Wanderes, în 35 de comunităţi fotbalistice din diferite regiuni ale Chinei.

În plus, Premier League a semnat un acord cu Federaţia chineză de fotbal pentru ca cele două organisme să colaboreze la dezvoltarea de proiecte şi activităţi care să sprijine dezvoltarea jucătorilor, a antrenorilor şi arbitrilor de elită.

Premier League şi China au o relaţie de mai mulţi ani, de dinainte de pandemia de Covid, când au organizat turnee din pre-sezon pe teritoriul asiatic, primul în 2009 la Beijing, câştigat de Tottenham Hotspur.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...