Posibil duel Hindley – Carapaz în Turul Spaniei

Data:

Australianul Jai Hindley (BORA-hansgrohe), câştigătorul de ediţiei din acest an a Turului ciclist al Italiei, şi ecuadorianul Richard Carapaz ((INEOS Grenadiers), clasat pe locul secund, s-ar putea confrunta la viitoarea ediţie a Turului Spaniei, al treilea mare tur al sezonului, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

În schimb, niciunul din cei doi rutieri nu se află pe lista participanţilor la Turul Franţei, care va debuta pe 1 iulie la Copenhaga.

„Poate voi participa în La Vuelta”, a declarat Hindley la conferinţa de presă care a urmat victoriei sale, duminică, la Verona. „Eu visez, de asemenea, la Campionatele Mondiale care vor avea loc în Australia”, a adăugat el.

Turul Spaniei, care începe anul acesta în Olanda, debutează pe 19 august la Utrecht. Campionatele Mondiale pe şosea sunt programate în a doua jumătate a lunii septembrie la Wollongong, în sudul Australiei, la 12 ani de la precedenta ediţie din Australia, la Geelong, în apropiere de Melbourne.

În patru participări la Turul Spaniei, Carapaz a urcat pe podiumul de premiere în 2020, cu un loc 2, în timp ce Hindley nu a participat decât o singură dată, în 2018, cu o clasare anonimă.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedro Rocha, desemnat în funcţia de preşedinte al Federaţiei spaniole

Pedro Rocha, inculpat în afacerea de corupţie care afectează Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF), a fost numit, vineri,...

Elias Charalambous (FCSB) – Avem o mare motivaţie să câştigăm acest titlu de campioni

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că jucătorii săi sunt foarte motivaţi...

România a ajuns la 80 de sportivi calificaţi la JO 2024, după ce Ebru Bolat şi-a asigurat biletul pentru Paris

Delegaţia României pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august) a ajuns la 80 de sportivi, a...

Oţelul Galaţi a obţinut licenţa pentru cupele europene, Corvinul aşteaptă răspunsul UEFA

Administraţia de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, vineri, pe site-ul oficial al FRF, că...